„Ne va paște un mare pericol!” Un finanțator al CFR-ului anticipează un adevărat dezastru dacă Varga se va retrage din fotbal
CFR Cluj a făcut doar egal, pe teren propriu, în fața Universității Craiova, scor 1-1, ceea ce a scos-o pe campioană din lupta pentru titlu, cu trei etape înainte de finalul sezonului.
După meci, Neluțu Varga, principalul finanțator al campioanei CFR Cluj a anunțat că dorește să se retragă din fotbal, supărat pe arbitrajele de care au avut parte ardelenii în acest playoff.
Ștefan Gadola, unul dintre acționarii minoritari ai CFR-ului, l-a îndemnat pe Neluțu Varga să revină asupra decizie și să rămână alături de campioană, deoarece fără el va urma o perioadă extrem de dificilă pentru club.
Gadola: „Este foarte grav!”
„Nu am vorbit aseară cu Neluțu deoarece dânsul era prea supărat, dar eu unul îl înțeleg pe el fiindcă știu cât suflet pune și cât se consumă. La ultima discuție dintre noi doi, chiar i-am cerut să nu se mai consume atât, pentru că știți foarte bine că a avut mari probleme de sănătate. Și fiți convinși că și pe el familia pune presiune să se retragă, deoarece cei din familie știu că acesta se consumă prea mult și nu are voie să se enerveze. Dar nu ai cum să nu te enervezi când vezi că tu bagi banii familiei tale în fotbal și esti arbitrat în halul ăsta.
Eu am militat pentru aducerea sistemului VAR în România, dar nici în cele mai negre vise nu credeam că o să fim dezavantajați în halul ăsta. Eu nu știu ce fel de oameni pot cei de la FRF să pună în cabina aia VAR, dar dacă alea sunt linii trase profesionist, atunci eu ce naiba să mai comentez? Zici că sunt liniile de bicicletă de pe străzile de prin Cluj, dar și alea sunt trase mai bine. Fază de fază, atunci când ajungem la VAR noi suntem dezavantajați în ultimul hal.
Până și domnul Porumboiu, cel pe care nu îl puteți acuza că e un om pro – CFR ne-a dat dreptate. Eu cred că FRF-ul s-a săturat de noi și nu ne mai vrea campioană. Astfel, nu îmi explic cum se poate greși în halul ăsta împotriva noastră. Nu se pune problema de insolvență la CFR, dar dacă domnul Varga își va duce decizia retragerii până la final, atunci ne va paște un mare dezastru.
Până o să ne repliem ca să găsim alt om care să investească la CFR Cluj o să mai dureze, iar timpul nu va ierta pe nimeni. Nu găsești peste tot oameni care să fie dispuși să bage în fotbal atâția bani, iar apoi să aibă parte și de asemenea arbitraje. Este foarte grav dacă oamenii de fotbal din România au început să anunțe unul câte unul că vor să se retragă. Conducerea FRF trebuie să își pună un mare semn de întrebare”, a spus Ștefan Gadola, potrivit Prosport.
În urma egalului cu Universitatea Craiova, scor 1-1, CFR Cluj s-a îndepărtat la șapte puncte de liderul Farul Constanța și mai are șanse pur teoretice la titlu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News