„Nici nu concep să nu ne calificăm în play-off! N-am venit aici să mă joc!” Sergiu Hanca, avertisment înainte de meciul cu CFR-ul lui Adrian Mutu
Petrolul Ploiești și CFR Cluj se duelează în etapa cu numărul 24 din Superliga României.
Ploieștenii sunt neînvinși în primele meciuri din acest an, în timp ce CFR vine după victoria obținută acasă cu FC Voluntari la primul meci cu Adrian Mutu pe banca tehnică. În prima deplasare a anului, ardelenii au pierdut pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-1, iar acum îi așteaptă o nouă deplasare dificilă.
Sergiu Hanca anunță: „Niciodată în carieră nu am avut un obiectiv sub nivelul play-off-ului!”
Sergiu Hanca (31 ani) a revenit pe teren după accidentarea suferită în meciul cu FCSB din octombrie, scor 2-2, în urma unei intrări dure a lui Joyskim Dawa. Mijlocașul s-a operat, iar pe 20 ianuarie a bifat primele minute de joc în duelul de pe teren propriu cu Dinamo, scor 1-0.
Hanca a vorbit despre duelul cu CFR Cluj, dar și despre obiectivul echipei sale din acest sezon, acela de a se califica în play-off.
„Nici nu concep să nu ne calificăm în play-off! Nu există să vorbim de șanse. Vom fi acolo! Calitatea jucătorilor noștri este de play-off! Sper că toată lumea din club și de pe lângă club să creadă și să țină pasul cu noi, atât în deciziile pe care le iau, cât și în condițiile pe care ni le oferă, pentru că avem nevoie de tot aportul lor ca să ajungem unde ne-am propus. Eu am venit aici ca să îndeplinesc obiective, nu să mă joc!
Nu sunt dur, ci realist. Niciodată în cariera mea nu am avut un obiectiv care să fie sub nivelul play-off-ului și nu am să o fac nici acum. Petrolul este o echipă mare și trebuie să ținem steagul sus! Petrolul este echipa care a învins Craiova cu 3-1, fără drept de apel, și a jucat de la egal la egal cu FCSB.
CFR a câștigat cu noroc în tur, iar acum au un plus mare pentru că a venit noul antrenor, Adrian Mutu. Am lucrat cu el la Dinamo și am văzut că știe foarte bine să scoată ce e mai bun din jucători. Știe să construiască mereu campioni. Speranța mea este că abia a venit și nu a reușit încă să implementeze tot ce poate în două săptămâni”, a declarat Sergiu Hanca pentru iamsport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News