„Noul Hagi către Galatasaray!” Turcii au pus ochii pe „puștiul-minune” al „Regelui” după golul înscris. Anunțul presei 

„Noul Hagi către Galatasaray!” Turcii au pus ochii pe „puștiul-minune” al „Regelui” după golul înscris. Anunțul presei  Superliga

Enes Sali (15 ani) a înscris în meciul cu Academica Clinceni!

Tânărul jucător a intrat direct în istoria Ligii 1 după ce a devenit cel mai tânăr marcator din campionat, la doar 15 ani, 6 luni și 21 de zile. Fotbalistul a marcat în minutul 85, după o fază superbă inițiată tot de el, în urma unei curse din propria jumătate de teren. 

Reușita l-a adus în atenția presei internaționale. Cotidianul Fanatik i-a dedicat un articol puștiului care a devenit noul „pariu” al lui Gheorghe Hagi, iar titlul său se traduce: „Noul Hagi către Galatasaray! Enes Sali”

  • Znoul Hagi Catre Galatasaray Turcii Au Pus Ochii Pe Zpustiul Minune Al Zregelui Dupa Golul Inscris Anuntul

În articolul menționat, Enes Sali este prezentat, iar turcii dezvăluie un lucru neștiut, faptul că tânărul jucător a fost recomandat oficialilor lui Galatasaray. 

„A fost recomandat pentru a fi urmărit de Galatasaray!”

„Am aflat că Enes Sali, care a înscris un gol în Liga 1, în urmă cu două zile, pentru echipa lui Hagi, Farul Constanța, a fost recomandat pentru a fi urmărit de Galatasaray. 

Farul Constanța a jucat un meci amical cu Galatasaray pe 5 septembrie, în pauza echipelor naționale. Enes Sali nu a putut merge la Florya pentru că a fost convocat la echipa națională de tineret. Înainte de meci, delegația din România s-a întâlnit cu Fatih Terim, iar Ali Islambey, un om de afaceri din România, l-a menționat pe tânărul star Enes Sali în cadrul întâlnirii”, anunță Fanatik. 

Un nou amical Farul - Galatasaray 

Mai mult, turcii au dezvăluit și faptul că echipa lui Terim ar urma să vină în România în luna octombrie, în pauza internaționlă, dacă programul permite, pentru a-și lua „revanșa” într-un nou amical cu echipa lui Hagi. Primul meci s-a încheiat 3-1 în favoarea constănțenilor. 

„Între timp, Hagi a invitat-o pe Galatasaray în România în pauza naționalelor din octombrie, pentru o revanșă a meciului din Florya. Dacă programul clubului galben-roșu se potrivește, vor merge în România. Se așteaptă ca Enes Sali să joace în meciul retur”, menționează aceștia. 

Turcii nu sunt cu ochii doar pe Enes Sali

Sursa citată dezvăluie că Enes Sali nu este singurul jucător urmărit de echipa de scouting a lui Galatasaray: „Pe lângă Enes Sali, echipa de scouting a lui Galatasaray îl urmărește și pe fiul lui Popescu, Nicolas Popescu, dar și pe un alt jucător din echipa Farului”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!