„Nu ajungi la Arsenal pentru că știe tata pe cineva!” Cătălin Cîrjan a impresionat la debutul pentru Rapid
Cătălin Cîrjan (20 ani) a fost împrumutat de Rapid de la Arsenal în această vară și a debutat în primul meci al giuleștenilor din Superliga României, scor 0-0 cu Sepsi Sf. Gheorghe.
Fotbalistul legitimat la Arsenal a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului atât în cantonamentul din Slovenia, în partidele de pregătire, cât și la debutul oficial pentru giuleșteni. Deși nu a reușit să marcheze, Cîrjan a fost extrem de periculos în cele 69 de minute pe care le-a jucat, având o prestație solidă.
Florin Gardoș îl laudă pe Cătălin Cîrjan: „Mi s-a părut foarte bun!”
Florin Gardoș (34 ani) a evoluat în Premier League la Southampton și a vorbit despre prestația lui Cătălin Cîrjan, având cuvinte de laudă la adresa tânărului fotbalist. Totodată, fostul fundaș a precizat că Arsenal l-a remarcat pe Cîrjan datorită calităților sale.
„Mi s-a părut foarte bun! Era clar că are calitate. Eu am jucat o perioadă destul de bună la echipa U23 la Southampton și am văzut ce tineri talentați sunt pe la echipe. În general, însă, când ajungeau să joace la seniori, interveneau alte lucruri: emoții, presiune. Asta era temerea mea față de el. Jucând la Rapid, e presiune mereu în Giulești. M-aș fi bucurat să dea și gol la faza respectivă.
Nu-l cunosc personal, dar i-am urmărit cariera. A avut două accidentări grave până la vârsta asta. Să reușești să treci peste și să joci… este mare lucru. Totuși, a arătat maturitate, curaj. Calitatea tehnică o are. Nu ajungi la Arsenal pentru că știe tata pe cineva (n.r. – râde). A arătat-o, și mental e puternic. A jucat consistent la debut, dar trebuie să fie constant, asta e problema la jucătorii tineri”, a declarat Florin Gardoș pentru ProSport.
Cum a comentat Cătălin Cîrjan primul său meci la Rapid
„A fost o atmosferă senzațională. A fost primul meci pentru mine, meciul de debut. M-am simțit extraordinar pe teren. Fanii au fost incredibili. Puteam mai mult. Mi-am dorit mult să începem bine. Eu dau totul pentru Rapid. Am făcut un meci bun, dar din păcate nu am reușit să câștigăm astăzi.
Puteți să așteptați mai mult din partea mea. A fost primul meu meci. A fost o seară ok pentru mine, dar îmi doresc mai mult. E o atmosferă specială. Nu cred că multe se întâmplă ca pe Giulești. Le mulțumesc fanilor că sunt alături de noi.
Așa e în fotbal. Azi poate să fie cineva, peste două săptămâni altcineva. Cred eu că ne-am antrenat foarte bine (n.r. cu Bergodi) și am arătat bine. Mă simt foarte bine, cred că e un nivel bun. Am venit aici să demonstrez că pot să joc la seniori și sper să am un sezon bun”, a spus Cătălin Cîrjan după meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News