VIDEO EXCLUSIV „Nu am niciun dubiu că Rapid va ajunge unde îi este locul!” Regulile lui Dan Șucu pentru a aduce succesul în Giulești

Dan Șucu a fost protagonistul „Interviului de 10”, la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Rapid a intrat în o nouă eră. La un an de când echipa a promovat în Liga 1, Victor Angelescu a găsit un nou investitor căruia să-i vândă 50% din acțiuni. Dan Șucu, cotat la o avere de 125 de milioane de euro de Forbes, în 2021, este omul de afaceri care va investi la clubul din Giulești. 

Propietarul Mobexpert își propune ca Rapidul să devină o pretendentă adevărată la câștigarea campionatul, însă dorește să obțină acest lucru fără implicarea politicului, Dan Șucu fiind preocupat mai mult de proces, decât de succes. 

Dan Șucu: „Rapid trebuie să fie o echipă respectată!” 

„Din punctul meu de vedere, Rapidul trebuie să redevină o echipă care trebuie să lupte pentru câștigarea campionatului și care va trebui să-și facă din nou fanii mândri. Și de ce nu, să facă rezultate bune în Europa. Nu am niciun dubiu că Rapid va putea să ajungă într-un timp foarte scurt acolo unde îi este locul. Nu mă interesează doar că va ajunge acolo, mă interesează și cum va ajunge acolo. Rapid va trebui să fie o echipă care nu va sta cu mâna întinsă la un politician, o echipă respectată. 

Atmosfera e grozavă, copiii mei sunt extaziați”, a declarat Dan Șucu pentru PRO Arena și www.sport.ro.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!