VIDEO EXCLUSIV „Nu ești Varane, dar ai curaj!” Gigi Becali și-a ales cuplul de fundași favoriți
Gigi Becali a vorbit despre fundașii care-l mulțumesc în clipa de față în primul unsprezece al FCSB-ului.
Joonas Tamm a venit liber de contract la FCSB de la Vorskla Poltava, în timp ce pe sosirea lui Joyskim Dawa de la FC Botoșani s-au plătit 350.000 euro.
Într-o intervenție la emisiunea Ora Exactă în Sport, Gigi Becali, patronul clubului din Berceni, a vorbit despre cuplul de fundași Tamm - Dawa.
Becali, despre Joyskim Dawa și Joonas Tamm
„Nu ești Varane (n.r. Raphael Varane, fotbalistul de la Manchester United), dar ai curaj, bărbăție. De aceea îmi place de Dawa, bagă piciorul la minge, e bătăios. Sunt mulțumit de cuplul Dawa-Tamm.
Tamm nu a fost de vină aseară, a fost singurul fundaș central din meci, Haruț se făcea mijlocaș ca să scape de minge.”, au fost cuvintele lui Gigi Becali la PRO ARENA.
FCSB a învins pe FC Argeș, scor 3-2
FC Argeş a fost echipa care a deschis scorul, prin Andreias Calcan (minutul 5), cu un şut sub transversală. FCSB a egalat repede (minutul 11), prin Andrea Compagno, care a trecut uşor de Alin Dobrosavlevici şi l-a învins pe portarul Cătălin Straton.
Vicecampioana României a preluat conducerea în minutul 64, când Andrea Compagno a înscris din penalty, după ce Andreias Calcan.
Echipa antrenată de Andrei Prepeliţă a mai marcat o dată, prin camerunezul Arnold Garita (minutul 79), cu o execuţie superbă, din unghi, în vinclul porţii lui Ştefan Târnovanu.
Andrei Cordea a adus victoria formaţiei antrenate de Nicolae Dică, prin golul marcat în minutul 87, din centrarea lui Alexandru Pantea.
FCSB venea după patru meciuri fără victorie în campionat (2 egaluri, 2 eşecuri), în timp ce FC Argeş nu a mai câştigat de cinci etape, aceasta fiind a patra înfrângere consecutivă.
FCSB, în perioada de mercato
Veniri - Boban Nikolov (28 ani / mijlocaș central / liber de contract), David Miculescu (21 ani / atacant / UTA Arad / 1.7 milioane de euro), Andrea Compagno (26 ani / atacant / FCU Craiova 1948 / 1.5 milioane de euro), Eduard Radaslavescu (18 ani / mijlocaș central / FCV Farul / 500.000 de euro), Radu Boboc (23 ani / fundaș dreapta / FCV Farul / 400.000 de euro), Joyskim Dawa (26 ani / fundaș central / FC Botoșani / 350.000 euro), Vadim Rață (29 ani / închizător / FC Voluntari / 300.000 de euro), Marco Dulca (23 ani / închizător / Chindia Târgoviște / 250.000 de euro), Bogdan Rusu (32 ani / atacant / CS Mioveni / 200.000 euro), Joonas Tamm (30 de ani / fundaș central / Vorskla Poltava / liber de contract), Rachid Bouhenna (30 ani / fundaș central / CFR Cluj / liber de contract).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News