„Nu te gândeai că ajung în punctul ăsta!” Concluzie după victoria FCSB-ului cu Chindia lui Toni Petrea
FCSB s-a impus în meciul cu Chindia Târgoviște din etapa cu numărul 20 a Superligii României, scor 2-0.
Vicecampioana României a avut probleme fizice în meciul cu Chindia Târgoviște, asta după ce s-au accidentat Andrea Compagno și Darius Olaru după ce s-au dat cap în cap. Cei doi au fost schimbați imediat cu Miculescu și Oaidă, primul obținând un penalty în minutul 22, după ce a fost faultat în careu de Orozco Fernandez.
Risto Radunovic a transformat fără probleme lovitura de pedeapsă. Al doilea gol a fost marcat de Billel Omrani, din pasa lui Octavian Popescu, stabilind astfel scorul final. În urma victoriei, FCSB a urcat pe locul al treilea în clasament, având 35 de puncte, cu șase mai puțin decât CFR Cluj, cele două urmând să se dueleze în restanța din etapa a noua.
Basarab Panduru, impresionat de forma FCSB-ului
Basarab Panduru a analizat forma roș-albaștrilor, care au șase victorii consecutive în campionat, arătându-se impresionat de modul în care și-au revenit, după startul slab în acest sezon.
„Nu credeam. Dar după ce au reuşit să gestioneze bine campionatul în cupele europene. Şi-au intrat puţin în mână chiar cu Dică. După care te gândeai că se poate să câştige meciuri. Dar chiar în punctul ăsta să se bată pentru câştigerea campionatului, nu te gândeai.
Au un meci foarte important la CFR. Dacă îl câştigă fac 38 de puncte. Toată lumea are 20 de meciuri. Eu i-am spus lui Dică că nu cred. Şi după, MM mi-a zis că vor fi pe primul loc din acel moment. Şi sunt. Eu făcusem cu Dică la început, dar Dică a pierdut. Cum demonstrează că el e aici”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News