VIDEO EXCLUSIV „Pe el nici nu-l salut!” Dialog savuros între doi foști mari rivali din Liga 1, în direct la TV: „Am avut clinciuri în derbiuri!” :)

Doi foști mari rivali din Liga 1, moment spumos în direct la PRO X.

Florin Lovin și Cristi Pulhac au fost, vineri, invitații lui Alex Rădulescu, la „Ora exactă în sport”, de la PRO X.

Cei doi eu fost protagoniștii unui moment savuros în momentul în care Lovin a intrat în direct, prin Skype. Fostul jucător al FCSB i-a salutat pe cei prezenți în platou, însă a refuzat (în glumă) să-l salute și pe Pulhac, fostul său rival de la Dinamo, susținând că a avut prea multe clinciuri cu acesta în timpul derbiurilor.

Ulterior, Lovin a explicat că a fost doar o glumă și că are o relație foarte bună cu Pulhac. Ex-dinamovistul a gustat și el gluma fostului său adversar, amuzându-se alături de acesta.

„Pe Cristi (Pulhac) nu vreau să-l salut pentru că am avut prea multe clinciuri cu el prin derbiuri.

Acum, sincer, după cum și Cristi că poate confirma, contrele erau doar pe teren. În rest au fost o relație extrem de bună între noi. Doar pe teren a fost această rivalitate. Dovadă că am foarte mulți prieteni dinamoviști, rapidiști, deci nu nicio problemă”, a spus Florin Lovin, la PRO X, în cadrul emisiunii „Ora exactă de sport”.

Florin Lovin a îmbrăcat tricoul FCSB-ului în perioada ianuarie 2005 - iulie 2009. S-a retras din activitate în 2017.

Cristi Pulhac a fost jucătorul lui Dinamo între 2002 și 2013, când a plecat liber de contract la FK Qabala. În perioada petrecută la Dinamo, fundașul stânga a mai fost împrumutat la FCM Câmpina (2002/2003), Sportul Stundețesc (2003/2004) și Herculess CF (2010/2011).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!