„Poate face ceva în orice moment al jocului!” Fotbalistul de la FCSB pe care Nicolae Dică îl laudă: „Un jucător important!” 

„Poate face ceva în orice moment al jocului!” Fotbalistul de la FCSB pe care Nicolae Dică îl laudă: „Un jucător important!”  Superliga

FCSB a pierdut deplasarea cu UTA Arad, scor 1-3, înfrângerea venind după patru victorii și o remiză în ultimele cinci meciuri jucate. 

Roș-albaștrii s-au plâns de condițiile terenului de la Arad după meci, singurul gol din tabăra vicecampioanei en-titre fiind marcat de Florinel Coman, în prima repriză. Unul dintre cei mai în formă jucători din ultimele meciuri, Malcom Edjouma (26 ani), a fost schimbat la pauză, după un randament slab. 

Mijlocașul francez a înscris cinci goluri în ultimele șase meciuri disputate, iar Nicolae Dică, cel care l-a avut sub comandă, a vorbit despre calitățile fotbalistului. 

Nicolae Dică: „Pe mine m-a ajutat foarte mult Edjouma!”

În prezent antrenor la CS Mioveni, Nicolae Dică a vorbit despre fotbalistul transferat de la FC Botoșani și despre calitățile sale. 

„Pentru mine, Edjouma e un jucător important. Şi pe mine m-a ajutat foarte mult. În orice moment al jocului poate să facă ceva. Te aştepţi de la el, în ultimii 20 de metri, să-ţi dea o pasă, să-ţi dea un gol, să-ţi scoată un penalty. Poate să apară ceva de la el. El e mai bun în ultimii 20 de metri.

La Botoşani, cu Croitoru, îl vedeam pe Edjouma că juca mai sus, apărea des la finalizare, dădea goluri. Nu e un jucător care să joace cu spatele la poartă, dar e un jucător care pierde mingea greu şi care, în ultimii 25 de metri, poate să dibleze un adversar, poate să dea la poartă”, a declarat Nicolae Dică la Orange Sport

Și managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre mijlocaș, punctând că jucătorul are nevoie să evolueze pe un teren cât mai bun astfel încât randamentul său să fie la cel mai înalt nivel. 

„El are nevoie de ceva. Are nevoie de un teren bun mai mult decat au alţii nevoie de teren bun. Adică Şut poate să se descurce şi pe un teren denivelat.

În prima repriză, Edjouma nu a fost în joc. E genul de fotbalist pe care îl simţi dacă prinde o zi bună sau nu”, a spus și oficialul vicecampioanei.

  • 330.000 de euro a plătit FCSB pentru Malcom Edjouma. 
  • 1.2 milioane de euro este cota fotbalistului francez conform Transfermarkt. 
  • 10 goluri și trei assist-uri a reușit în 35 de meciuri jucate în acest sezon.  
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!