„Prea ușor se iau decizii numai în defavoarea noastră!” Mutu, dezamăgit după remiza cu Farul
FCU Craiova și Farul Constanța au remizat, 1-1, în a șaptea etapă din Liga 1.
Adrian Mutu și Gică Hagi s-au întâlnit în etapa cu numărul șapte din Liga 1. Chiar dacă a deschis scorul, FCU Craiova s-a văzut egalată după ce Kovacic a comis un fault în careu, la fel ca partida trecută, iar Adrian Petre a înscris de la 11 metri.
Cu toate acestea, Adrian Mutu s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi. Singura nemulțumire pe care o are antrenorul oltenilor este legată de arbiraj, făcând referire la cele două lovituri de pedeapsă dictate contra lui FCU în ultimele două meciuri din Liga 1.
Mutu: „Nu vreau să vorbesc iar de arbitraj”
„A fost un meci frumos, a avut ritm, jucătorii ambelor echipe s-au luptat pentru fiecare mine. Nu vreau să vorbesc iar de arbitraj, nu vreau să par genul acela de antrenor, dar se dau prea ușor unele decizii și toate numai în defavoarea noastră, așa cum a fost și cel de la Mioveni, nu vorbim numai de golul anulat, ci și de penalty-ul pe care l-a primit Mioveni”, a precizat Mutu la finalul meciului meciului cu Farul Constanța.
Tehnicianul lui FCU Craiova a specificat că scopul său este să construiască o echipă competitivă în Bănie, care să practice un joc ofensiv.
„Nu cred că mă vedeți un antrenor fricos”
„Vreau să creez o echipă care are posesie, care joacă fotbal. Există presiune pe toți antrenorii, pentru că sntem la Craiova, dar nu cred că mă vedeți pe mine un antrenor fricos, care joacă pe contraatac, în fața unei echipe care a câștigat în ultimii ani campionatul, cupa și Supercupa.
Suntem o echipă nou-promovată, în decembrie vom vedea unde suntem. Multe meciuri au fost decise, după părerea mea, de greșeli de arbitraj. În rest, mă bucură cuvintele lui Gică și îi urăsc baftă în continuare”, a dezvăluit Mutu.
În urma acestui rezultat, 1-1, FCU Craiova ocupă poziția a zecea în Liga 1, cu 8 puncte, în timp ce Farul Constanța se clasează pe locul cinci, cu 11 puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News