„Se expun!” Gigi Becali, pus la punct de un rival din Superliga, după ce a ironizat adversarele FCSB-ului la titlu
FCSB a început excelent noul sezon și are cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate în Superliga, iar Gigi Becali este convis că echipa sa nu va putea fi oprită de nimeni.
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, i-a transmis un mesaj de avertizare patronului de la FCSB, punctând faptul că acesta își expune echipa prin declarațiile pe care le face.
În plus, oficialul fostei campioane s-a arătat încrezător că CFR va reuși să-i ia fața FCSB-ului pe termen lung.
„E prematur să vorbim și cei care fac afirmații hazardate, se expun. Campionatul se câștigă pe teren, nu prin declarațiile conducătorilor.
Modestia are rolul ei în viață și în sport. Cred că toate echipele s-au întărit”, a spus Cristi Balaj, potrivit Prosport.
Becali a cerut echipe din Danemarca
După eliminarea din Conference League, Gigi Becali a făcut haz de necaz, susținând că vrea echipe din Danemarca în Superliga, deoarece cele din campionatul nostru prea slabe pentru a se lupta cu echipa sa de la egal la egal.
„Aduceți-ne echipe! Nu mai avem cu cine să jucăm! Aduceți-ne echipe din Danemarca”, a spus Gigi Becali în fața presei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News