VIDEO EXCLUSIV „Și-a luat echipamentele de la bază!” Marcel Pușcaș, ultimele detalii despre Compagno. Când va fi prezentat la FCSB
FCSB și FCU Craiova s-au înțeles în privința transferului lui Andrea Compagno la FCSB. Becali va plăti 1.5 milioane de euro pentru vârful italian.
Mutarea intrase însă în impas după ce jucătorul i-a solicitat un salariu mai mare lui Gigi Becali. Se pare că, în cele din urmă, părțile au ajuns la un numitor comun, iar Compagno urmează să ajungă astăzi sau mâine la FCSB.
Marcel Pușcaș, președintele lui FCU Craiova, a dezvăluit că atacantul italian a trecut pe la baza de pregătire a oltenilor pentru a-și lua lucrurile și că în proporție de 99% transferul este realizat.
„Se pare că da. Cred că mai trebuiesc puse la punct unele lucruri. Eu sunt la baza de antrenament și a veni Andrea, și-a luat echipamentul și a zis că probabil astăzi sau mâine se parafează și contractul.
Clubrurile s-au înțeles, acum rămâne să se stabilească și raporturile FCSB - jucător, dar în proporție de 99% lucrurile sunt rezolvate și nu cred că ceva ar putea să le mai schimbe.
FCU Craiova este mulțumită cu transferul, pentru că nici Adrian Mititelu nu este un sac fără fund. El a fost singurul sprijin al echipei”, a spus Marcel Pușcaș la PRO ARENA.
Cine este Andrea Compagno, atacantul transferat de FCSB
Andrea Compagno (1.94m) a evolut în ultimele două sezoane la FC U Craiova, iar în primul, cel din Liga 2, italianul a marcat nouă goluri în 25 de meciuri.
Compagno a impresionat și în Liga 1, competiție în care a marcat de 12 ori în 28 de meciuri, în sezonul trecut. În actuala stagiune, fotbalistul născut la Palermo are deja cinci goluri în șase apariții: câte unul contra lui CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și două împotriva lui FC Argeș.
Andrea Compagno și-a început cariera în țara natală, unde a jucat pentru Catania, Due Torri, Pinerelo, Torino U19, Borgosesia sau Norense.
În perioada 2018-2020, înainte de transferul la FC U Craiova, Compagno a jucat în San Marino, la Tre Fiori FC, unde a avut o medie de aproape un gol pe meci: 37 de reușite în 41 de apariții.
- 26 de goluri a marcat Compagno la FC U Craiova în 60 de meciuri
- 500.000 de euro este cota de piață a italianului, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News