„Sper!” Rafael van der Vaart și-a ales favorita din Superliga. Pe cine vrea să o vadă campioană
Rafael van der Vaart (40 de ani) a dezvăluit numele echipe din Superliga pe care ar vrea să o vadă campioană.
Fostul star olandez a susținut că și-ar dori ca Rapid să ia titlul sezonul acesta, deoarece soția sa, Estavana Polman (31 de ani), îmbracă tricoul grupării din Giulești, la handbal.
„Nu am urmărit fiecare joc (n.r. - al Rapidului). Sper (n.r. - ca Rapid să câștige titlul)! Prietena mea joacă pentru Rapid.
Îmi place (n.r. - fotbalul românesc), am văzut și un meci, al celor de la Rapid. Compar diferențele cu fotbalul din Olanda. Este un nivel bun aici. Nu la fel precum în ligile mari, dar este un nivel bun”, a spus Rafael van der Vaart.
- De-a lungul carierei, Rafael van der Vaart a jucat la cluburi importante, precum Ajax Amsterdam, Hamburger SV, Real Madrid, Tottenham Hotspur sau Betis Sevilla.
Rapid întâlnește în primul meci oficial din acest an FCU Craiova 1948, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Rapid - Giuleşti, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Giuleștenii ocupă locul patru în clasament, cu 33 de puncte, 11 mai puține decât liderul FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News