„Suntem cu toții de Liga 2!” Discurs dur al lui Laszlo Balint după ce UTA a pierdut cu Chindia: „Unii au anumite limite!”
Chindia Târgoviște și UTA Arad s-au duelat în etapa cu numărul 24 din Superliga României, scor 2-1.
Scorul a fost deschis de gazde, în minutul 9, prin Cooper, însă arădenii au egalat, în minutul 32, după ce Ubbnik a înscris din pasa lui Postolachi. Echipa lui Toni Petrea s-a impus însă datorită golului marcat de Neguț în minutul 81 al partidei.
Astfel, UTA Arad rămâne fără victorie în acest an în campionat, având și o serie de paisprezece meciuri consecutive fără victorie. Ultima dată, arădenii au câștigat în Superligă în septembrie, în deplasarea cu FC Botoșani, scor 2-1.
Laszlo Balint, cuvinte dure după înfrângerea suferită de UTA
Revenit la UTA Arad pe 1 noiembrie, după despărțirea de Universitatea Craiova, Laszlo Balint (43 ani) nu s-a abținut când a vorbit de jocul făcut de echipa sa, dar și de erorile comise.
„Știam că se va rezuma la o luptă. Eu zic că am controlat ostilitățile. E greu să speri când primul șut pe poartă e gol. Am avut puterea să punem presiune, am egalat, am avut bară, am avut ocazii, dar apoi a venit acel șut. Nu pot să îmi explic.
Jucătorii și-au dorit să câștigăm, am avut momente în care am riscat, dar e foarte greu. Vulnerabilitatea defensivă ne arată ca ăștia suntem. Le-am spus și băieților, suntem cu toții de Liga 2. Dacă nu ne trezim să reacționăm, finalul nu va fi deloc fericit.
Mi s-a transmis că golul e perfect valabil. L-am apreciat pe Mladinovici că lasă jocul mai liber, dar la un duel aerian s-a fluierat fault. Nu vreau să îl învinovățesc, dar este un gol perfect valabil. Nu vreau să dau vina pe arbitraj, dar parcă se adună prea multe.
Sunt greșeli inexplicabile pentru nivelul și pretențiile unei echipe de primă ligă. Tot timpul bară și afară, bară și în teren, nu avem și noi o dată bară și gol. Trebuie să avem 4-5 ocazii uriașe ca să putem da gol. Trebuie să gasim resursele necesare pentru că înjumătățirea punctelor ne dă speranțe. Mai avem timp să aducem jucători și cred ca vor mai veni pentru că unii jucători au anumite limite.
Se vede cât ne-a lipsit Aly Abeid. Erion (n.red. Hoxhallari) își dorește foarte mult, dar și azi a avut niște erori greu de explicat. Va reveni Aly și sperăm că vom remedia din această vulnerabilitate defensivă.
E o problemă. La mine nu e vorba de a ține de un post. Dacă se consideră ca problema cea mai mare e la nivelul băncii tehnice, eu sunt dispus oricând la discuții, dar eu sunt primul care spune să mergem la luptă. Decizia este la conducerea clubului”, a declarat Laszlo Balint la finalul meciului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News