„Trebuie să clarificăm!” Cum a comentat Răzvan Burleanu modificarea Legii Sportului
În cazul în care se va modifica Legea Sportului, atunci formațiile de drept public vor putea promova în ligile principale.
Asta înseamnă că Clubul Sportiv al Armatei Steaua București va avea, în sfârșit, drept de promovare, în clipa în care se va modifica Legea Sportului.
„Trebuie să clarificăm!” Cum a comentat Răzvan Burleanu modificarea Legii Sportului
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), a vorbit despre schimbarea Legii Sportului și a evidențiat, în opinia sa, faptul că statul ar trebui să fie un partener al dezvoltării fotbalului din țară.
„Ar trebui să clarificăm aspectul acesta al promovării cluburilor de drept public. Lucrurile nu sunt atât de clare. CSA Steaua este un club de drept public, iar conform Legii Sportului nu poate intra în Liga Profesionistă. În momentul de față ai două posibilități de a ajunge în Liga 1: ori se modifică legea, ori se modifică forma de organizare.
Federația era arătată cu degetul că de ce nu lăsăm un club în Liga 1. Ceea ce contează este să putem avea o dezbatere reală la ceea ce înseamnă rolul fotbalului în stat. În opinia mea, consider că statul trebuie să fie un partener puternic în dezvoltarea fotbalului. Economia de piață nu permite cluburilor noastre să ne luptăm cu echipele mari în acest moment.
Personal, ca președinte de Federație, nu ne poziționăm nici împotrivă, dar nici în favoarea (n.r. modificării Legii Sportului). Ai nevoie pe termen scurt de intervenția statului, dar în cele patru direcții pe care le-am mai zis: infrastructură, academii, fotbal în școli și educație”, au fost cuvintele lui Răzvan Burleanu, potrivit Digi Sport.
Vasile Dîncu se luptă pentru promovarea Stelei!
Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, alături de colegii săi din Partidul Social Democrat, sprijină CSA Steaua în drumul spre promovare.
Cei din PSD cer dezbaterea, în regim de urgență, asupra unor modificări aduse Legii educației fizice și sportului, modificări de pe urma cărora CSA Steaua ar putea beneficia. În urma modificărilor, Steaua ar trebui să primească drept de promovare începând cu sezonul 2023/24, singura condiție fiind ca acestea să fie aprobate cu cel mult o săptămână înainte de startul sezonului următor.
Vasile Dîncu și colegii săi, Radu Popa și Bogdan Constantin Matei, au propus ca modificările să intre în dezbatere de urgență la Camera Deputaților și Senat, modificările impunând ca cluburile de drept public să poată fi încadrate la profesioniste.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News