„Unii se așteaptă să murim! Dacă așa va considera conducerea” Mihai Iosif a vorbit de viitorul său pe banca Rapidului

„Unii se așteaptă să murim! Dacă așa va considera conducerea” Mihai Iosif a vorbit de viitorul său pe banca Rapidului Superliga

Rapid a pierdut meciul cu FC Voluntari, 0-1, din etapa a zecea a Ligii 1. 

Rapid a pierdut a zecea etapa a Ligii 1 contra Voluntariului, 0-1, și a ajuns la a doua înfrângere consecutivă în campionat. Totodată, giuleștenii își continuă seria negativă, nereușind să câștige de cinci meciuri în competiția internă. 

La finalul meciului, Mihai Iosif s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de elevii săi și a menționat că în partidele viitoare rapidiștii vor avea o atitudine diferită.

Am făcut cel mai slab meci din acest campionat. Nu caut niciun alibi! Repet, cel mai slab meci. În rest, același lucru, tot felul de tertipuri. Jocul a fost penibil.

Le-am spus jucătorilor. Dacă ne uităm la orice primă repriză din toate meciurile, veți vedea diferența. Una mare de agresivitate, de dorință, de mentatalitate. Nu am pus în practică ce am lucrat la antrenamente. E o supărare că am pierdut un nou meci acasă. A fost un moment care n-a mai fost în istoria Rapidului.

Nu vreau să trăim din amintiri, trebuie să trăim în prezent, să ridicăm capul din pământ și să fim mai atenți. Nu avem acea agresivitate pozitivă, nu mă refer la pumni, bătaie. Mă refer la duelurile 1 la 1. Acolo se face diferența în fotbal.

Să dau milităria? E un clișeu în care nu cred. Le-am spus și lor. Să ne uităm toți în oglindă, să vedem ce am făcut bun și ce am făcut rău. Am avut rezultate bune, asta înseamnă că avem potențial. Ne-am pierdut puțin busola”, a spus Mihai Iosif, imediat după meci. 

De asemenea, tehnicianul giuleștenilor a vorbit și despre viitorul său pe banca tehnică. Acesta a precizat că are susținere totală din partea conducerii și că nu ține de scaunul de antrenor cu dinții. 

Susținere din partea conducerii am totală, cu jucătorii sunt foarte ok. Mai sunt și lucruri care poate nu sunt corecte, dar în timp... Ăsta este fotbalul. Eu sunt un om corect cu viața. Cam asta voiam să spun. Acea suspendare poate a lăsat o oarecare urmă. Nu sunt eu nici Guardiola, nici Mourinho. Dar să vină cu 3 ore înaintea meciului și să mă anunțe... 

Da, parcă se așteaptă să murim. Așa spun unii. Din păcate, sunt și rapidiști. Fotbalul e un joc, nimeni nu e de neînlocuit. Mergem mai departe, atât timp cât putem. Întotdeauna mai există ceva de demonstrat. Eu, personal, cred că am demonstrat niște lucruri. 

Astăzi nu i-am avut pe Săpunaru, pe Albu, pe Alami, pe Moise, pe Pănoiu. Am avut 5 jucători care puteau fi titulari. Dar cine intră în vestiarul Rapidului trebuie să conștientizeze că de asta intră acolo. 

Dacă așa va considera conducerea, nu va fi nicio problemă. Eu pun Rapidul deasupra tuturor!”, a precizat Mihai Iosif. 

În urma eșecului de pe Arena Națională, Rapid a căzut pe poziția a patra a Ligii 1, cu 17 puncte, în timp ce Voluntari s-a instalat pe locul al treilea, cu 18 puncte. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!