O noua GREVA la Rapid! Jucatorii REFUZA sa se mai antreneze: "Sunt neplatiti de 5 luni!"
► Mai sunt 5 minute si incepe meciul cu Ungaria! Intra AICI si hai in vestiarul nationalei sa vorbesti cu jucatorii! Ce le spui?
Chiar inaintea debutului in Liga a doua, jucatorii rapidisti au cedat si au anuntat greva. Ei au refuzat sa se mai antreneze si ameninta ca nu vor intra pe teren la primul meci oficial.
"Jucatorii au refuzat sa se antreneze si azi. Sunt hotarati sa nu se pregateasca pana cand cineva din conducerea clubului nu vine sa discute cu ei. Iar eu ii inteleg, sunt neplatiti de cinci luni, in afara de restantele de anul trecut. Eu sunt in aceeasi situatie, ca de altfel toata lumea de la club", a spus Tabarca.
Intrebat daca exista riscul ca jucatorii sa refuze sa se prezinte la meciul cu ACS Berceni, programat sambata, in prima etapa a Ligii a II-a, tehnicianul a raspuns: "Noi ne gandim de la zi la zi, e prea departe ziua de sambata. Oricum, este exclus ca in acel meci sa folosim juniorii republicani, asta o spun din punct de vedere al clubului Rapid. Acum nu ne ramane decat sa asteptam. Avem ceva promisiuni ca vine cineva maine. Vom vedea daca vine".
Tinand cont de situatia clubului, Tabarca a afirmat ca nu poate vorbi de obiectivul echipei in viitorul sezon. "Ar fi o utopie sa vorbim acum despre asta. Nu putem vorbi de obiectiv pentru ca noi nu stim ce se va intampla maine. Pentru orice fel de obiectiv, o echipa are nevoie in primul rand de stabilitate. Iar a te hrani de la o zi la alta nu este bine. Chiar daca se vor da maine niste bani, este imposibil ca jucatorii sa devina zmei", a explicat Sandu Tabarca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News