Dorința lui Iuliu Mureșan la împlinirea vârstei de 68 de ani 

Dorința lui Iuliu Mureșan la împlinirea vârstei de 68 de ani  Liga 2 Seria 2

Iuliu Mureșan a împlinit astăzi 68 de ani.

Președintele clubului Dinamo este unul dintre cei mai experimentați oameni de fotbal din România. Chiar dacă rezultatele din ultima perioadă nu au covins, acesta rămâne unul dintre personajele ce au marcat soarta unor cluburi în perioada recentă.

Marea dorință a lui Iuliu Mureșan, la 68 de ani

Acesta a ocupat, timp de 17 ani, postul de președinte al CFR Cluj, fiind prezent la primele trei titluri câștigate de ”feroviari”, iar, înainte să ajungă la Dinamo, acesta a mai avut contact și cu Hermannstadt, un an.

Mureșan își serbează astăzi ziua de naștere, iar singura lui dorință este ca Dinamo să se salveze în acest sezon de la retrogradare. În acest moment, diferența dintre Dinamo și primul loc neretrogradabil din campionat este de 10 puncte.

Prima mea dorinţă este să ne atingem obiectivul, pentru că nu îmi place să pronunţ cuvântul «retrogradare»! Am încredere în această echipă, însă ne aşteaptă un drum dificil în acest campionat.

Am încheiat cu transferurile. Odată cu Aloe, închidem lista. Oricum, nu mai avem niciun loc liber pentru Liga 1. Sunt mulţi jucători (n.r. 12), nu aş fi vrut să fie chiar atât de mulţi, însă am avut nevoie de întăriri.

Sunt jucători buni cei pe care i-am adus. Suntem mulţumiţi de cum arată lotul şi am încredere că putem să ne atingem obiectivele. Sper ca echipa să se omogenizeze rapid şi să obţinem rezultate”, a spus Iuliu Mureşan pentru Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!