Adrian Mititelu, mutare neașteptată în mercato! Îl aduce la echipă pe fotbalistul pe care îl desființa la finalul sezonului trecut
Adrian Mititelu a făcut o mutare neașteptată pe piața de transferuri.
Deși contractul lui Vlad Achim expirase la finalul sezonului trecut, se pare că fotbalistul va continua alături de olteni.
Vlad Achim a semnat un nou contract cu FCU Craiova
În luna aprilie, Adrian Mititelu îl critica vehement pe Vlad Achim și îl acuza că fotbalistul este cel care strică atmosfera din vestiarul echipei sale. Totuși, după retrogradarea celor de la FCU Craiova și după startul ratat de sezon, Adrian Mititelu a decis să apeleze din nou la serviciile mijlocașului.
Vlad Achim a ajuns la FCU Craiova în 2021, în urma unui transfer de la Dinamo, însă în România a mai evoluat pentru formații precum Ceahlăul, FC Viitorul (n.r. actuala Farul Constanța), FC Voluntari, FCSB, FC Botoșani.
”Vlad Achim continuă la FCU!
Deși contractul între club și Vlad Achim expirase pe 30 iunie, cele două părți au hotărât încheierea unui nou contract valabil până la data de 30 iunie 2025.
Începând de mâine, Vlad Achim se va alătura echipei”, a fost anunțul făcut de FCU Craiova.
- 200.000 de euro este cota de piață a lui Vlad Achim, potrivit Transfermarkt.
Ce spunea Adrian Mititelu despre Vlad Achim la finalul sezonului trecut
”Achim e liderul nemulțumiților. El a creat această stare în echipă. Nu mai are banderola pe mână de astăzi. El nu era mulțumit de nimic”, spunea patronul de la FCU Craiova în luna aprilie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News