Amenzi uriașe după scandalul de la Dinamo - CSA Steaua! Jandarmeria Capitalei: „Dezaprobăm încurajarea violențelor, cum e cazul declarației antrenorului de la CSA!” 

Dinamo și CSA Steaua s-au duelat pe Arena Națională, în etapa a șasea din Liga 2, scor 1-2. 

S-a lăsat cu scandal pe Arena Națională, acolo unde suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie. Fanii au avut mai multe momente de altercații și cu Jandarmeria Capitalei. În urma incidentelor „s-a lăsat” cu amenzi, Dinamo fiind amendată cu o sumă de 60.000 de lei, în timp ce firma de pază a fost amendată cu 20.000 de lei.

Mai mult decât atât, au existat și amenzi în valoare de 9.000 de lei pe persoane fizice și în urma incidentelor, 10 s-au încadrat la fapte penale. Jandarmeria Capitalei a susținut o conferință de presă unde a venit cu noi precizări în cazul situației de pe Arena Națională. 

Precizările Jandarmeriei Capitalei 

„Jandarmeria Capitalei, în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniu, a asigurat măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele FC Dinamo București și CSA Steaua, disputat vineri pe Arena Națională. Forțele de ordine au acționat pe traseele de deplasare către stadion în scopul asigurării unui climat de ordine pentru cetățenii Capitalei, dar și în Arenă, pentru siguranța tuturor participanților la evenimentul sportiv. 

Ulterior accesului în arena sportivă al membrilor galeriei echipei Dinamo, dispuși în zona Tribunei 2, aceștia au folosit materiale pirotehnice interzise de cadrul normativ actual, au provocat violențe față de forțele de ordine și față de galeria echipei oaspete, au rupt scaune din tribună și le-au aruncat către peluza sud. 

În același context, în pauza meciului, jandarmii au intervenit pentru dispersarea grupurilor de suporteri ai CSA Steaua, care au creat stări conflictuale, au provocat acte de distrugere și dezordine, încercând să migreze în sectoare de stadion destinate galeriei adverse, cu scopul de a iniția confruntări violente. Ca urmare a acestor violențe, doi jandarmi au suferit ușoare vătămări corporale, care nu au necesitat îngrijiri medicale sau spitalizare. 

Precizăm faptul că, pe parcursul tuturor incidentelor petrecute între suporterii celor două echipe, jandarmii au efectuat înregistrări video și fotografii operative, având scopul identificării persoanelor care au săvârșit fapte antisociale și aplicării măsurilor legale care se impun față de acestea. 

În urma încălcării cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 89.000 de lei. Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 9 fapte de natură penală, 8 dintre acestea fiind prevăzute de legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și o faptă de ultraj prevăzută de Codul Penal fiind ultragiați doi jandarmi. 

Nu în ultimul rând, dezaprobăm orice formă de susținere sau încurajare a violențelor între suporteri, mai ales din partea unor reprezentanți oficiali ai cluburilor de fotbal, cum este cazul ultimei declarații făcute de antrenorul lui CSA Steaua. Subliniem faptul că, pe tot parcursul meciului, forțele de ordine au avut o atitudine proactivă, folosind permanent elemente de dialog, cu scopul de a evita escaladarea conflictului, care ar fi putut afecta ceilalți spectatori prezenți la stadion. 

În continuare, doresc să subliniez că Jandarmeria Capitalei, cu sprijinul Poliției Capitalei, face verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul normativ în vigoare seara trecută”, a spus căpitan Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei. 

„Având în vedere desfășurarea meciului de fotbal de ieri, Poliția Capitalei a dispus toate măsurile din competență pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în zona adiacentă stadionului. În activități au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, exploziv și substanțe periculoase, luptători de intervenție rapidă, precum și echipaje canine. 

Vreau să precizez foarte clar faptul că direcția generală de protecție a Municipiului București sprijină toate activitățile derulate de către colegii din cadrul Jandarmeriei Capitalei pentru identificarea celor care au încălcat legea și pentru dispunerea măsurilor legale”, a precizat și subinspector de Poliție, Eșanu Crina, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!