Andrei Prepeliță, cu moralul la pământ după egalul de la Mioveni: "Eram sigur că nu putem să menținem rezultatul"

Andrei Prepeliță, cu moralul la pământ după egalul de la Mioveni: Eram sigur că nu putem să menținem rezultatul Liga 2
Meciul dintre CS Mioveni și Gloria Buzău s-a încheiat cu un scor de 1-1, în etapa a doua a play-off-ului Ligii a doua.

Andrei Prepeliță, antrenorul Gloriei Buzău, a declarat că echipa sa a jucat prea defensiv în ultimele 30 de minute și că acest lucru a dus la pierderea celor trei puncte. 

Andrei Prepeliță: "Fiecare echipă își joacă șansa pe teren"

"Eram sigur că nu putem să menținem rezultatul o repriză întreagă, după cum a fost jocul în ultimele 30 de minute. Ne-am precipitat. Cât am avut controlul meciului, nu am avut probleme.

  • Andrei Prepelita A Dezvaluit De Ce Nu A Mai Revenit De La Vestiare La Fcsb Fc Arges 3 2 1 1 1

Vă dați seama că ne doream mai mult, să câștigăm ambele meciuri. Sperăm în continuare, ne antrenăm și sperăm să vină și victoria.

Echipele care nu au drept de promovare își apăra drepturile. Se știa asta de la începutul campionatului. Fiecare echipă își joacă șansa pe teren.

Așa au făcut și Șelimbăr și Corvinul de la începutul campionatului și au ajuns în play-off.”, a declarat Andrei Prepeliță, după meci.

CS Mioveni - Gloria Buzău 1-1

Băieții lui Andrei Prepeliță au reușit să deschidă scorul în minutul 37 prin execuția lui Chică Roșă, cu un șut foarte bine plasat la colțul lung.

CS Mioveni nu s-a lăsat mai prejos, argeșenii reușind să egaleze în minutul 78 prin Blănaru, după ce Crișan a comis un fault în careu și a provocat un penalty. 

Cu acest rezultat, Gloria Buzău se menține pe locul 4 în campionat, în timp ce CS Mioveni ocupă locul 6 în play-off. 

Când s-au decis echipele calificate în play-off-ul ligii secunde, Slobozia și Gloria Buzău erau favoritele la promovarea directă, iar Mioveni și Csikszereda Miercurea Ciuc erau văzute în bătălia la baraj. Șelimbăr și Corvinul Hunedoara nu au drept de promovare în acest sezon.

Mioveniul ar fi fost obligată să câștige acestă partida ca sa mai poată spera la promovare, aceștia fiind la 9 puncte de liderul Unirea Slobozia și având în orizont meciuri grele, următorul meci în deplasare, la Miercurea Ciuc. 

Gloria Buzău o va lua în primire pe Șelimbăr, miercuri, 10 aprilie, de la ora 19:00, în etapa cu numărul 3 din play-off-ul ligii secunde.

Clasament play-off Liga a 2-a

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!