Ar fi cea mai surprinzatoare mutare! Anamaria Prodan ar putea deveni finantator la un club de traditie din Romania: "Da, discutiile sunt avansate!"
Se pregateste o mutare surpriza in Liga 2.
Anamaria Prodan ar putea deveni finantator la FC Arges. Potrivit GazeteiSporturilor, Anamaria Prodan, alaturi de avocatul Dan Idita si de omul de afaceri Claudiu Florica au fost prezenti marti seara la discutii pentru preluarea clubului.
Cristian Gentea, seful PSD Pitesti, presedinte executiv al PSD Arges si presedinte al Consiliului de Administratie al FC Arges a confirmat intalnirea si a precizat ca echipa are nevoie de un investitor privat pentru a putea promova in prima liga.
"Da, discutiile sunt avansate! Trebuie sa facem o asociatie sportiva. Noi nu avem drept de promovare, iar pana la 30 iunie trebuie sa schimbam entitatea clubului din public in privat. Dansii si-au manifestat intentia de a veni langa noi in calitate de finantatori. Ramane de vazut daca vom bate palma cu dansii sau cu altcineva.
Dansii sunt cei mai insistenti, sunt hotarati, la fel suntem si noi, pentru ca la anul vrem sa promovam. Dan Idita (n.red. apropiat al familiei Reghecampf) stie foarte bine partea juridica, a fost prezent, ne ajuta. De altfel, zilele viitoare va incepe o discutie intre juristi. Domnul Claudiu Florica doreste sa vina investitor la FC Arges, el a fost cel care ne-a contactat", a declarat Cristian Gentea pentru GazetaSporturilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News