Basarab Panduru nu s-a ferit de cuvinte la adresa celor de la CSA Steaua

Basarab Panduru nu s-a ferit de cuvinte la adresa celor de la CSA Steaua Liga 2

„Militarii” au pierdut în prima etapă de la restartul eșalonului secund cu Oțelul Galați, scor 2-3.

În ciuda faptului că CSA Steaua se află pe prima poziție în Liga 2, trupa lui Daniel Oprița nu are drept de accedere în primul eșalon al României. Asta înseamnă că „militarii” fac loc unei alte echipe din play-off să promoveze în Superligă.

Basarab Panduru nu s-a ferit de cuvinte la adresa celor de la CSA Steaua

Basarab Panduru, fost internațional român, a fost dur cu privire la situația în care se află CSA Steaua și a evidențiat faptul că nu înțelege motivul pentru care „militarii” evoluează în play-off, chiar dacă echipa nu are drept de promovare.

„Una singură nu prinde promovarea sau barajul, echipa de pe locul cinci sau şase, în funcţie de pe cât termină Steaua. Dar nu îmi place formatul ăsta, cu echipe fără drept de promovare să joace în play-off. Trebuie să schimbi, nu e în regulă. Ce e asta, bătaia asta de joc? Legea Sportului o facem aşa cum vrem, ăia de 21 de ani cum i-am băgat? Când vrei să faci ceva, faci.

Legea Sportului e greşită, ce facem acum? Trebuie să facem ceva, de ce durează atât? Tot timpul să stricăm tot? Mi se pare că nu au ştiut, dar pare că domnul Talpan ar şti ce face, după cum vorbeşte. Dar tot te cred, te cred şi nu faci nimic. Nu a avut, dar anul ăsta, din ce am înţeles în vară, cei de la FRF le-au zis ce să facă ca să promoveze şi nu au făcut nimic”, a spus Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.

Oțelul Galați - CSA Steaua 3-2

Formația dirijată de Dorinel Munteanu a început exemplar partida de la Galați. Oțelul a înscris rapid trei goluri, grație „dublei” realizate de Fatai (14', 21') și reușitei lui Ursu (32') din prima parte a meciului.

În partea secundă, CSA Steaua a dat semne de revenire. Mai întâi, Bodișteanu a redus din diferență (51'), ca același jucător să îi apropie pe „militari” la un gol de Oțelul Galați, în minutul 59 al partidei.

Tabela a rămas, însă, nemodificată până la fluierul de final al centralului, iar Oțelul Galați a beneficiat de trei puncte esențiale în lupta pentru accederea în primul eșlaon al campionatului României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!