Candidată neașteptată pentru Superliga: "Avem dreptul de promovare, cred că suntem singurul club privat 100%"
Aflată la al optulea sezon consecutiv în Liga 2, Metaloglobus ar putea prinde în premieră play-off-ul. Formația bucureșteană se află pe locul secund după 7 etape, cu 15 puncte, la trei lungimi în spatele liderului autoritar Csikszereda, care are și un meci mai puțin.
Metaloglobus visează la play-off și la promovarea în Superliga
- Ianis Zicu, numit antrenor în septembrie 2023, a semnat în vară un nou contract cu Metaloglobus și a rămas la clubul din Pantelimon.
După victoria clară de sâmbătă contra lui ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, scor 7-0, președintele Marius Burcă recunoaște că se gândește la play-off, însă rămâne precaut.
"Metaloglobus are dreptul de promovare, este un club privat 100%, cred că singurul, dacă nu cumva și Pandurii se află în aceeași situație. Să ajungem în play-off, iar după să fim acolo, Doamne ajută! Au trecut 7 etape, o treime din cele 21. Să avem răbdare, să fim calmi, să gestionăm cu istețime acest rezultat și vom mai vedea.
Noi nu dispunem de un buget foarte mare. Suntem la coada clasamentului din punctul de vedere al banilor, al bugetului. Trebuie să reglăm tinerețea și dorința cu experiența. Trebuie îmbinate aceste lucruri.
Doamne ajută să ajungă Metaloglobus să sperie adversarele. E rodul unui munci și avem un grup omogen. Totul depinde doar de ei. Nu știu dacă speriem sau nu pe cineva. Noi trebuie să rămânem modești, atenți și să muncim, iar atunci vor veni și rezultatele", a spus Marius Burcă, președintele lui Metaloglobus, la Metropola TV.
- Metaloglobus - ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a încheiat 7-0. Au marcat Zakir 11', 23', D. Irimia 13', Huiban 23', Honciu 50', Dumbrăvean - autogol 54', Visic 74'.
- Metaloglobus își dispută meciurile de acasă pe arena din Clinceni, acolo unde evoluează și una dintre nou-promovatele din Superliga, Unirea Slobozia.
- În etapa următoare, Metaloglobus va juca pe terenul celor de la AFC Câmpulung Muscel.
8 din 22 de echipe din Liga 2 nu au drept de promovare
Șansele celor de la Metaloglobus de a lupta pentru Superliga ar putea fi sporite și de situația din Liga 2, unde nu mai puțin de opt cluburi nu au drept de promovare.
Steaua, Corvinul Hunedoara, CSC Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, CS Afumați, Unirea Ungheni și CSM Focșani sunt cele opt echipe care nu pot promova din cauza formei de organizare.
Clasamentul din Liga 2
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News