EXCLUSIV Ce strategie are Poli Iași după promovare: "Ei sunt jucătorii pe care ne bazăm în Liga 1"

Ce strategie are Poli Iași după promovare: Ei sunt jucătorii pe care ne bazăm în Liga 1 Liga 2

Poli Iași a promovat în Liga 1 după victoria cu Oțelul Galați, scor 2-0. Moldovenii își pregătesc acum planul pentru următorul sezon.

Președintele clubului din Copou, Cornel Șfaițer, a vorbit pentru Sport.ro despre strategia pe care Poli Iași o va avea în această  vară. În lotul pregătit de Leo Grozavu se regăsesc deja mai mulți jucători cu experiență pe prima scenă.

Pe ce jucători se va baza Poli Iași în Liga 1

Poli Iași va încerca să aducă câțiva jucători cu nume în această vară, însă nu va fi schimbare totală a lotului. Președintele Cornel Șfaițer spune că Leo Grozavu se va baza, în mare măsură, pe lotul actual și în Liga 1. Asta pentru că jucătorii și-au câștigat dreptul de a evolua în Copou.

"Mă bucur foarte mult pentru ieșeni, pentru Politehnica. În următoarele patru jocuri putem să testăm jucătorii tineri din lot, să vedem pe cine ne putem baza în prima ligă. Important este acum să supraviețuim în Liga 1, să construim de la an la an. Ne așteaptă un campionat aprig, exact cum a fost în acest sezon.

Liga 1 crește de la an la an, toate echipele își doresc să rămână acolo. În primul rând trebuie să vedem pe ce jucători ne bază pentru regula U21, avem tineri în curte. E clar că băieții de acum au dus greul, o să-i vedeți și anul viitor în Liga 1. Tot timpul am dat continuitate jucătorilor de perspectivă, e normal să fie așa.

Ne așteaptă un sezon dificil, important e să ne menținem în Liga 1. O să încercăm să le dăm cât mai multe șanse jucătorilor cu care am promovat cu patru etape înainte de final. Cu excepția lui Musi, care e împrumutat de la FCSB, toți sunt jucătorii noștri", a declarat Cornel Șfaițer, pentru Sport.ro.

Shayon Harrison rămâne la Iași

Unul dintre cei mai promițători jucători de la Poli Iași este englezul Shayon Harrison (25 de ani), crescut în academia lui Tottenham. El va juca pentru Politehnica și în Liga 1:

"Este sub contract cu noi, i-am prelungit contractul. Să-l vedem și în Liga 1, să fie și acolo un marcator. Să știți că Liga 2 a fost destul de dificilă. Anul acesta au fost echipe puternice: Oțelul, Dinamo, Steaua, Gloria Buzău. Echipe de tradiție.

Nu e simplu la Liga 2. Sper ca jucătorii noștri să se exprime și mai bine în Liga 1", a mai spus Cornel Șfaițer.

Shayon Harrison a venit în august 2022 la Iași. El a evoluat în 16 meciuri oficiale până acum și a marcat 6 goluri pentru moldoveni.

Cei mai importanți jucători de la Poli Iași

Leo Grozavu are mai mulți fotbaliști cu experiență în lotul actual. Iată cum arată clasamentul celor mai valoroși 10 jucători de la Iași, conform site-ului Transfermarkt:

1. Cătălin Hlistei (28 de ani, extremă) - cotă de piață: 275.000 de euro

2. Jakub Vojtus (29 de ani, atacant) - cotă de piață: 250.000 de euro 

3. Alin Roman (29 de ani, mijlocaș ofensiv) - cotă de piață: 250.000 de euro

4. Shayon Harrison (25 de ani, atacant) - cotă de piață: 250.000 de euro

5. Cătălin Itu (23 de ani, mijlocaș central) - cotă de piață: 250.000 de euro

6. Julian Marchioni (30 de ani, mijlocaș central) - cotă de piață: 200.000 de euro

7. Risto Jankov (24 de ani, portar) - cotă de piață: 200.000 de euro

8. Alexandru Musi (18 ani, mijlocaș ofensiv) - cotă de piață: 200.000 de euro

9. Marius Martac (31 de ani, fundaș drepta) - cotă de piață: 175.000 de euro

10. Florin Plămadă (31 de ani, fundaș central) - cotă de piață: 175.000 de euro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!