OFICIAL Ce transfer! A plecat de la Dinamo și a fost prezentat la CSA Steaua
CSA Steaua a prezentat un jucător care a plecat recent de la Dinamo.
Dani Iglesias (28 de ani) a evoluat în ultimele sezoane pentru Dinamo și a pus umărul la promovarea echipei în Superliga României, în urmă cu două sezoane.
În ultimul an, fostul decar spaniol al ”câinilor” a fost mai mult rezervă, iar în această vară s-a numărat printre primii jucători plecați de sub comanda lui Zeljko Kopic.
Iglesias nu a rămas foarte mult timp fără echipă și a fost prezentat deja la CSA Steaua, în Liga 2, acolo unde va fi pregătit de Daniel Oprița. Clubul din Ghencea a anunțat mutarea prin intermediul rețelelor de socializare.
Dani Iglesias, prezentat oficial la CSA Steaua
„Bine ai venit, Dani Iglesias!
Clubul Steaua București anunță transferul spaniolului Dani Iglesias. În vârstă de 28 de ani, Iglesias evoluează ca și mijlocaș central și s-a format la două cluburi de renume din Spania: Deportivo la Coruna si Deportivo Alaves.
Iglesias a sosit azi-noapte în România, iar de la Aeroportul „Henri Coandă” a ajuns direct în cantonamentul formației noastre, de la Cheile Grădiștei. Mijlocașul spaniol a mai evoluat la NK Istra, HNK Rjieka, Spartak Trnava, SKF Sered și Dinamo București. În 2020, cu NK Rjieka a câștigat Cupa Croației!
Dani Iglesias a semnat un contract pe un an cu echipa roș-albastră!
Bun venit în Ghencea și cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, a transmis clubul din Ghencea.
Daniel Oprița: ”Nu știu dacă se va mișca ceva”
Chiar dacă fanii așteptau un răspuns din partea conducerii cu privire la dreptul de promovare, care a împiedicat echipa în ultimii trei ani să ajungă în Superliga României, se pare că lucrurile nu se mișcă în birourile clubului.
Cel puțin așa susține antrenorul Daniel Oprița, care spune că nu are mari speranțe legate de dreptul de promovare pentru următorul sezon.
„La momentul ăsta nu am speranțe. Nu am auzit nimic până acum. La momentul ăsta, la cum văd că se mișcă lucrurile nu știu dacă se va mișca ceva. Cel puțin nu sezonul ăsta! De asta spun că vom încerca să tratăm serios Cupa României. Am văzut exemplul Corvinului. Se poate, mai trebuie să ai și șansă. Spun că nu am speranțe, dar orice e posibil. Problema e că timpul trece, începe campionatul.
De asta am și decis să aduc jucători care își doresc foarte mult să se afirme. La Steaua e o rampă de lansare pentru ei. Lumea se uită, pot sări în ochi. Poate și asta să fie o motivație pentru ei. Condițiile, suporterii o să îi motiveze”, a spus Daniel Oprița.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News