Cine e noul antrenor numit de Ioan Niculae la Astra Giurgiu. A colaborat în trecut cu Laurențiu Reghecampf
Astra Giurgiu se află într-o situație complicată.
Gabi Manu, noul antrenor al Astrei Giurgiu
Gabi Manu a devenit noul antrenor al formației Astra Giurgiu, grupare patronată de omul de afaceri Ioan Niculae, care se află în închisoare.
Tehnicianul în vârstă de 40 de ani l-a înlocuit pe Florin Stîngă, de care giurgiuvenii s-au despărțit în urmă cu câteva zile, scrie Liga2.ro. Gabi Manu, fost colaborator al lui Laurențiu Reghecampf, și-a început cariera de principal la Metaloglobus, în august 2020.
Gabi Manu e fiul fostului portar Ion Manu, unul dintre cei mai valoroși goalkeeperi din Divizia A în anii 80.
Astra e penultimul loc în Liga 2
Astra Giurgiu, formație patronată de miliardarul Ioan Niculae, ocupă penultimul loc în clasamentul eșalonului secund după primele 16 etape ale sezonului regular, locul 19 (5 puncte). Fosta campioană a României a fost penalizată cu 14 puncte din cauza ligitiilor cu foștii angajați.
Lider în clasamentul eșalonului secund e Petrolul Ploiești, cu 42 de puncte după 16 runde. Formația antrenată de Nicolae Constantin e urmată în ierarhie de Hermannstadt, trupă antrenată de Marius Măldărășanu. Sibienii au acumulat 35 de puncte, cu două mai mult decât gruparea de pe locul al treilea, U Cluj (33).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News