Clubul din eșalonul secund care-l vrea pe Dănuț Coman președinte: „Ne lipsește. L-am dat tot timpul exemplu”

Clubul din eșalonul secund care-l vrea pe Dănuț Coman președinte: „Ne lipsește. L-am dat tot timpul exemplu” Liga 2

Dănuț Coman nu deține nicio funcție în acest moment. 

După ce s-a retras în 2015 din cariera de pe teren, Dani Coman a fost numit președinte la Astra Giurgiu. Acolo, fostul portar a petrecut o perioadă de șase ani.

În iunie 2021, Coman a părăsit postul de la Giurgiu și a ales să fie președinte la Hermannstadt, unde a reușit să promoveze cu echipa sibiană.

În clipa de față, fostul goalkeeper născut la Ștefănești nu ocupă niciun post nicăieri, iar Bogdan Andone, antrenorul lui Poli Iași, și-a exprimat dorința de a-l avea pe Coman președinte la club.

Andone: „Poate fi varianta ideală pentru club”

„M-am consultat și e normal, cu căpitanii, în ce sistem de joc se simt ei mai bine. Dar, din păcate, ne lipsește acest președinte. Am dat tot timpul exemplu pe Dănuț Coman care a fost în această funcție și la Astra și la Hermannstadt și a făcut lucruri extraordinare. 

Știe să fie alături de echipă, să organizeze structurile clubului din puncte de vedre sportiv și, în anumite momente, știe să vină să vorbească cu echipa, știe să fie alături e antrenor și de jucători. Din păcate, la noi acest post nu e acoperit de foarte mult timp. 

Nu l-am propus, dar l-am dat exemplu, pentru că am trăit la Astra perioada cu probleme. Din punctul meu de vedere, poate fi varianta ideală pentru club.”, au fost cuvintele lui Bogdan Andone, potrivit Liga2.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!