NEWS ALERT Corvinul Hunedoara NU are drept de promovare în Superligă! Cine i-a dat azi lovitura de grație câștigătoarei Cupei României UPDATE
Echipa antrenată de Florin Maxim va continua astfel în a doua divizie.
UPDATE Federația Română de Fotbal face pe site-ul oficial următoarele precizări în ceea ce privește situația clubului Corvinul Hunedoara:
”Corvinul a depus documentația necesară pentru schimbarea formei juridice.
În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federației la data de 16 august 2024, constatand indeplinirea cerintelor cu privire la documentația depusă.
În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș) au depus contestații cu privire la Avizul mai sus menționat.
Având în vedere situația specială în care se regăsește clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competițiile europene, precum și din cauza imposibilității amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate), Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluționării respectivelor contestații în instanțele sportive.
Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului”.
Știrea inițială
Astăzi, de la ora 12:00, are loc ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, întâlnirea fiind organizată la sediul Federației Române de Fotbal.
În discuție a fost și dreptul de promovare în Superligă pentru Corvinul Hunedoara, merituoasa deținătoare a Cupei României din postura de echipă din Liga 2.
Deși exista avizul juridic favorabil al FRF pentru schimbarea formei juridice, necesară pentru obținerea dreptului de promovare, o parte dintre colegele Corvinului din Liga 2 s-au opus acestei modificări!
Astfel, FRF este nevoită să respingă cererea clubului din Hunedoara cu privire la obținerea dreptului de promovare în Superligă încă din actualul sezon!
În plus, deși Corvinul Hunedoara este deținătoarea Cupei României și a participat în această vară în preliminariile Europa League și Conference League (competiții în care a jucat în total 6 meciuri), echipa antrenată de Florin Maxim trebuie să evolueze în două meciuri/tururi pentru a obține calificarea în grupele Cupei din acest sezon, fază în care intră automat jumătate dintre echipele din Superligă!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News