Contra munceste si in vacanta! Selectionerul vrea sa ajute echipele de fotbal din Timisoara
Aflat acasa, in vacanta, Contra a fost invitat la o intalnire intre cele trei cluburi din Timisoara: Ripensia, ACS Poli si ASU Poli.
"Eu am fost invitat, deoarece eram acasa, la Timisoara. Am participat la discuţii si mi s-a cerut si mie parerea, pe care mi-am exprimat-o. Dar sa va confirme domnul Robu", a declarat Cosmin Contra, potrivit site-ului Liga2.
Reprezentantii celor trei echipe din Liga a II-a i-au cerut sfaturi lui Cosmin Contra, iar acesta le-a transmis clar ca este nevoie de bani pentru ca Timisoara sa revina in prima liga.
"Cosmin Contra si-a exprimat si el dorinţa ca Timisoara sa revina in elita fotbalului romanesc. Dansul a spus ca ar trebui sa dam bani, in general, nu unei echipe anume. Eu i-am spus ca nu pot face acest lucru. Nu risc nimic. A fost o intalnire consultativa", a spus primarul Nicolae Robu, reprezentant al lui ACS Poli.
In ceea ce priveste o posibila fuziune a echipelor din Timisoara, aceasta idee este departe de a fi realizata. Infrastructura locala a fost principala tema de discutie la intalnirea respectiva.
Nici din punct de vedere sportiv lucrurile nu arata prea bine pe Bega. Ripensia Timisoara sta cel mai bine in clasamentul Ligii a II-a, pe locul 9. Echipa suporterilor, ASU Poli, este pe 14, iar ACS Poli este cu un picior in Liga a III-a, pe penultimul loc in clasament.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News