Cum s-a desfășurat duelul celor mai vulcanici antrenori din Liga 2

Cum s-a desfășurat duelul celor mai vulcanici antrenori din Liga 2 Liga 2

Steaua - FCU Craiova s-a terminat 0-0, dar meciul dintre cei doi antrenori a fost mai încins pe marginea terenului. 

Daniel Oprița și Marius Croitoru sunt doi dintre cei mai energici antrenori din divizia secundă, dar și din fotbalul românesc. 

"Cu trecerea anilor, probabil, vom deveni mai înțelepți"

Deși au început meciul calmi, cei doi tehnicieni s-au ridicat rapid de pe băncile de rezerve, s-au consumat emoțional și au strigat mult la elevii lor. În câteva cazuri, cei doi au protestat vehement la deciziile arbitrilor și chiar au avut schimburi de replici între ei, în cazul unor faze despre care au crezut că dezavantajează propriile echipe. Ambi au terminat meciul storși de energie și au venit la conferința de presă transformați total față de antrenorii agresivi din spațiul tehnic. 

  • Cum S A Terminat Duelul Celor Mai Vulcanici Antrenori Din Liga 2 18

"Cred că eu am alergat mai mult pe margine și am țipat mai mult. Glumesc. Și eu, și Oprița, suntem doi antrenori tineri, care ne dorim ca echipele noastre să câștige. E normal să punem suflet. Cu trecerea anilor, probabil, și entuziasmul acesta se va stinge și vom deveni și noi puțin mai înțelepți, mai calmi", a declarat Marius Croitoru la conferința de presă. 

"Îmi propusesm la meciul acesta să nu mă ridic de pe bancă"

De cealaltă parte, Daniel Oprița, omologul lui Croitoru de pe banca Stelei, a spus că "nu am avut un meci cu banca adversă, ne-am mai contrat dacă a fost fault sau nu. Nu știu dacă am fost mai activi decât jucătorii, pentru că ei au alergat mult în prima repriză, s-a făcut un efort foarte mare. Craiova e o echipă bună, cu mulți jucători cu o mare calitate individuală. Au câțiva jucători care fac diferența în situații unu contra unu.     

Așa sunt eu, nu știu cum să zic... Și eu mă agit așa, câteodată, am spus că mai sunt singurul prost de aici care se agită, mai iau și înjurături câteodată. Chiar îmi propusesm la meciul acesta să nu mă ridic de pe bancă, să stau și eu mai relaxat. Dar am luat-o cu nervii din secunda 30. Nu vreau să găsesc alibiuri, pentru că am auzit după meciul de la Dumbrăvița că eu caut alibiuri. 

Dar nu suntem un lot, nici numeric, nici valoric... Dacă prindem play-off-ul, va fi bine. Până acum suntem în grafic. Sunt cel mai longeviv antrenor din primele două ligi. Dar sunt epuizat. Acum, dacă are cineva ceva să reproșeze, cei din conducere, dintre suporteri, și să zică 'du-te!', mă duc".  

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!