VIDEO Daniel Oprița, cu gândul la marea rivală: „Așteptăm derby-ul cu Dinamo, o să fie spectaculos!”
Antrenorul CSA-ului cere întăriri înainte de startul campionatului.
Cu toate că a terminat playoff-ul din Liga 2 pe un loc care-i permitea să joace barajul de promovare, CSA Steaua a fost privată de acest drept. Clubul din Ghencea a rămas sub tutela MApN și nu s-a privatizat, așa că locul „militarilor” în barajul de promovare a fost luat de Concordia Chiajna.
Daniel Oprița (40 ani) speră ca în sezonul 2022-2023 CSA Steaua să aibă dreptul legal de a promova în primul eșalon. Însă până atunci, antrenorul roș-albaștrilor așteaptă cu interes meciul cu Dinamo.
Daniel Oprița: „Nu știu ce va face Dinamo în continuare!”
„E devreme acum de spus. Nu prea am văzut nicio echipă care să facă foarte multe achiziții, și noi mai avem câteva de făcut. Îmi doream să am tot lotul la dispoziție astăzi. Așteptm duelul cu Dinamo, o să fie spectacol. E șocant, dar asta este! Nu neapărat că e special, dar e un derby și nu știu ce va face Dinamo în continuare, dacă vor să promoveze, pentru că sunt problemele pe care le știți. Eu vorbesc de transferuri, de antrenamente, de meciuri și atât”, a declarat Daniel Oprița.
Până acum, Steaua i-a transferat pe Cristian Balgiu (27 de ani), Atanas Trică (17 ani) și Costinel Gugu (29 de ani).
Campionatul din Liga 2 va începe pe data de 6 august, iar Liga 3 va lua startul pe 27 august.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News