Daniel Oprița, necruțător după al doilea egal consecutiv al celor de la CSA Steaua: "Maniera de arbitraj a fost șmecherească"

Daniel Oprița, necruțător după al doilea egal consecutiv al celor de la CSA Steaua: Maniera de arbitraj a fost șmecherească Liga 2

CSA Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, în meciul cu Metaloglobus, în etapa a doua din Liga 2.

"Militarii" au disputat partida la Mioveni, din cauza unei decizii a suspendării terenului în urma incidentelor de la partida Dinamo - CSA Steaua, din play-off, în sezonul trecut. 

Daniel Oprița, deranjat de arbitraj

CSA Steaua a obținut al doilea rezultat de egalitate din tot atâtea partide, iar tehnicianul echipei nu s-a ferit de cuvinte după confruntarea de la Mioveni.

"Ce să lipsească? Golul! Ocazii am avut, foarte multe. Se pare că astăzi am fost relaxați. N-am tratat serios meciul. Am adus mingea la finalizare și am tratat fazele foarte ușor. Le-am zis că nu trebuie să stăm în 1-0, că trebuie să facem 2 sau 3-0.

Prinzi un arbitru cum am prins azi, care îți face ce-ți face… n-ai ce să mai faci. Nu vorbesc neapărat de penalty. Eu zic că portarul a dat primul în minge, el a fost faultat, la el în 6 metri. Maniera de arbitraj a fost șmecherească.

O cunosc și eu că am jucat fotbal și știu ce înseamnă. Să întrerupi jocul, să nu lași avantaj. Lucruri mărunte, dar care te enervează. Sper să nu mă mai întâlnesc cu acest arbitru", a declarat Daniel Oprița, potrivit AS47.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!