FOTO ȘI VIDEO Dinamo - CS Blejoi 5-0! Ca pe vremuri: ”Cine vine-n groapă / Fără cinci nu scapă!” + un debut pentru ”câini” în amicalul cu liderul din Liga 3

Dinamo - CS Blejoi 5-0! Ca pe vremuri: ”Cine vine-n groapă / Fără cinci nu scapă!” + un debut pentru ”câini” în amicalul cu liderul din Liga 3 Liga 2

Echipa lui Ovidiu Burcă a mai disputat două meciuri de pregătire în acest an, 0-0 cu CS Păulești și 1-1 cu CSO Plopeni.

FINAL Dinamo - CS Blejoi 5-0 (Țîră '10, '11 - din penalty și '43, Borcea '25, A. Florescu 85) 

MIN. 90 Final la Buftea, 5-0 pentru Dinamo cu CS Blejoi, liderul din Liga 3 (Seria 5)!

  • Dinamo Cs Blejoi Se Joaca De La Ora 12 00 Cainii Nu Au Castigat Nimic In 2023 Blejoi Este Lider In Liga 4

MIN. 88 Andrei Florescu este eliminat și el pentru cumul de cartonașe galbene, Dinamo termină meciul în 9 jucători!

MIN. 85 5-0 pentru Dinamo! Andrei Florescu înscrie după o fază rapidă a ”câinilor”.

MIN. 80 La Dinamo debutează Denis Fărăgău, mijlocaș central în vârstă de 19 ani aflat în probe, fotbalist care aparține de Viitorul Cluj și în turul sezonului a fost împrumutat de ardeleni la Progresul Spartac București.

MIN. 62 Intră copiii la Dinamo! Ovidiu Burcă îi introduce pe teren pe gemenii Irimia (în vârstă de 16 ani) și pe Yanis Cune, fundaș central de 17 ani. La pauză intraseră Dujmovic, Bena, Delciu sau Al. D. Pop.

MIN. 58 Deniz Giafer este eliminat, Dinamo rămâne în 10 jucători.

MIN. 46 Începe partea secundă a amicalului de la Buftea.

MIN. 45 Prima repriză se încheie cu 4-0 pentru Dinamo, care a făcut un joc excelent în fața liderului din Liga 3 (Seria 5), CS Blejoi.

MIN. 43 Centrare ideală a lui Ghezali, și Țîră face hat-trick-ul, 4-0 pentru Dinamo!

MIN. 25 Borcea marchează și el, 3-0 pentru Dinamo!

MIN. 15 Țîră, vârful împins al lui Dinamo, este cel mai activ jucător în acest debut de partidă. Pe lângă ”dubla” realizată în doar două minute, atacantul în vârstă de 28 de ani a obținut penalty-ul și a mai avut o ocazie importantă.

MIN. 11 Același Cătălin Țîră înscrie pentru 2-0 din penalty!

MIN. 10 Cătălin Țîră deschide scorul, 1-0 pentru Dinamo!

UPDATE ORA 11:58 A început amicalul de la Buftea!

UPDATE ORA 11:00 Primul ”unsprezece” al lui Dinamo în amicalul cu CS Blejoi: Oncescu - Gabriel de Moura, Patriche (căpitan), Giafer, Demici - N. Roșu, I. Roșu - Borcea, Bani, Ghezali - Țîră.

Rezerve: Dujmovic - Bena, Cr. Ionescu, Cune, Bobea, Al. Dragoș Irimia, Amzăr, A. Șerban, Al. D. Pop, Delciu, A. Florescu.

Antrenor: Ovidiu Burcă

Spaniolii Dani Iglesias și Gorka Larrucea nu se află în lot pentru această partidă! Cei doi mijlocași sunt menajați după ce în ultimele zile nu s-au antrenat la capacitate maximă.

Știrea inițială

Dinamo dispută sâmbătă de la ora 12:00, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, al treilea amical al iernii, cu CS Blejoi, lider într-una dintre seriile din Liga 3.

În primele două partide de pregătire ale anului, ”câinii” lui Ovidiu Burcă au remizat cu alte echipe din Liga 3 tot din județul Prahova, 0-0 cu CS Păulești și 1-1 cu CSO Plopeni.

Programul meciurilor amicale ale lui Dinamo din această iarnă

Meciul amical cu Progresul Spartac, programat pentru 28 ianuarie, a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și nici următoarele teste nu au mai avut loc, cele cu CSM Slatina (1 februarie) și Gloria Buzău (4 februarie), după ce adversarele și-au schimbat programul!

Dinamo s-a despărțit oficial în ianuarie de Alin Dudea, Vasile Buhăescu, Ștefan Fara și Bogdan Gavrilă, iar până la reluarea Ligii 2 ar mai urma să joace cu Muscelul Câmpulung Elite (8 februarie), Unirea Slobozia (10 februarie), Farul Constanța (11 februarie) și FC Brașov (18 februarie).

Foto și video: Radio Dinamo 1948

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!