EXCLUSIV Dinamo va rezilia contractele jucătorilor care au pus la cale greva, pentru a-l convinge pe Burcă să se întoarcă la antrenamente
Tensiuni la Dinamo, după ce jucătorii au pus la cale o grevă pentru a forța mâna conducerii care, în cele din urmă, a achitat unul dintre cele două salarii restante.
Chiar dacă situația s-a rezolvat și șefii ”câinilor” au virat deja banii pentru un salariu restant, ”mișcarea” pusă la cale de jucătorii lui Dinamo lasă urmări. Ovidiu Burcă a fost deranjat de cele întâmplate și nu a condus ședința de pregătire de luni seară.
Cinci jucători sunt OUT de la Dinamo, după greva din vestiar
În prima parte a zilei de marți, la Dinamo a avut loc o ședință, în care șefii au încercat să-l convingă pe Burcă să revină la antrenamente. Printre subiectele dezbătute, cel mai probabil, a fost și noul plan de reorganizare al clubului.
Potrivit surselor PRO TV și www.sport.ro, cei cinci jucători care ar fi pus la cale greva din vestiarul ”câinilor” au fost chemați de conducere pentru rezilierea contractelor: Marius Tomozei, Alin Dudea, Ștefan Fara, Bogdan Gavrilă și Vasile Buhăescu.
Peste cinci zile, Dinamo va disputa primul meci amical din această perioadă de pregătire, în compania celor de la CS Păulești, echipa la care este legitimat Valentin Lazăr. Vor urma și alte meciuri, cu echipe precum CSO Plopeni, Progresul Spartac, CSM Slatina, Gloria Buzău, Muscelul Câmpulung, Unirea Slobozia, Farul Constanța și FC Brașov.
”În fotbalul românesc, o lună jumătate, două luni de întârziere este o normalitate, din păcate. Eu încă sunt optimist și am speranțe că situația se va rezolva”, spunea Burcă, în urmă cu patru zile, în exclusivitate pentru PRO TV.
VIDEO - Grevă la Dinamo! Conducerea a achitat un salariu restant
Dinamo se bate la play-off! Ce dueluri au ”câinii” în ultimele trei etape
În 2023, Dinamo va juca două meciuri ”acasă”, cu ultimele două clasate, Unirea Constanța și Politehnica Timișoara, și un singur meci în deplasare, cu CSC 1599 Șelimbăr, unde antrenor este Claudiu Niculescu.
Dinamo are 24 de puncte și este la un singur punct distanță de următoarea clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Gloria Buzău este pe locul șase, cu 26 de puncte, iar Unirea Dej ocupă locul cinci, cu 27 de puncte și fără victorie în ultimele cinci etape.
Lider este CSA Steaua, care are 33 de puncte după 16 meciuri și este aproape sigură de prezența în play-off-ul din Liga 2.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News