Dorinel Munteanu, promisiuni pentru fanii Oțelului: „Sunt un fel de Dan Petrescu la nivel de Liga 2!” Cine a inițiat jocul cu FCSB

Dorinel Munteanu, promisiuni pentru fanii Oțelului: „Sunt un fel de Dan Petrescu la nivel de Liga 2!” Cine a inițiat jocul cu FCSB Liga 2

Dorinel Munteanu vrea să-și continue ascensiunea cu Oțelul Galați.

Cu Dorinel Munteanu (53 ani) pe banca tehnică, Oțelul Galați a dominat playoff-ul Seriei 2 din Liga 3, terminând cu 70 de puncte campionatul, cu 9 puncte peste CSM Focșani 2007. 

În semifinalele barajului de promovare, gălețenii au învins Foresta Suceava în ambele meciuri, 1-0 și 2-0. În finală, misiunea pentru elevii lui Dorinel Munteanu a fost mai dificilă. După un 1-1 în prima manșă cu Dante Botoșani, Oțelul, susținută de 13.000 de oameni s-a impus cu 2-0 și și-a asigurat prezența în Liga 2 în sezonul 2022-2023. 

Dorinel Munteanu este hotărât să continue ascensiunea Oțelului Galați și are ca obiectiv clasarea în playoff-ul Ligii 2. Antrenorul a mărturisit că va fi interesat doar de obținerea punctelor puse în joc, ceea ce a dus la o comparație cu Dan Petrescu (54 ani), colegul său din „Generația de Aur”.  

Dorinel Munteanu: „Sper să ne îndeplinim obiectivul”

„Plecăm la drum cu obiectivul de a ne califica în play-off. Ne așteaptă un campionat dificil la capătul căruia sper să ne îndeplini obiectivul.

Mă interesează, în primul rând, rezultatul în campionatul care urmează. Sunt un fel de Dan Petrescu la nivel de eșalon secund, punctele sunt primordiale”, a declarat Dorinel Munteanu pentru Sport Total FM. 

De asemenea, fostul component al „Generației de Aur” a vorbti și despre amicalul pe care Oțelul Galați îl va dispuca contra FCSB-ului, pe 11 iulie, și cum a luat naștere acest joc de verificare. 

„Nu puteam refuza propunerea lui Mihai Stoica. Sper să fie un spectacol frumos la Galați și un stadion plin”, a precizat Dorinel Munteanu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!