Dragnea JR, ca Becali! I-a impus un jucator lui Lincar, iar acesta si-a dat demisia! Despartire cu citate din Game of Thrones :)
Valentin Dragnea controleaza tot la Turris, liderul surpriza din liga a doua.
Decizie surpriza a lui Erik Lincar, antrenorul liderului surpriza din Liga 2, Turris Turnu Magurele.
Dupa 9 etape, Turris conduce Liga 2, cu 22 puncte in 9 partide, cu 3 mai multe decat UTA si Gloria Buzau. Cu toate astea, Erik Lincar a decis sa-si dea demisia dupa infrangerea cu FC Arges, prima din acest sezon. Nu rezultatul a fost insa motivul demisiei, ci implicarea lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, finantatorul principal al echipei. Potrivit Gazetei Sporturilor, Dragnea jr l-a impus pe Cristi Bud in echipa, iar Lincar a decis sa plece!
Lincar l-a exclus pe Bud din lot, insa Valentin Dragnea i-a cerut sa-l reprimeasca si sa-l introduca titular, potrivit sursei citate. Antrenorul a postat pe Facebook un citat dintr-un interviu acordat recent de Razvan Lucescu, in care acesta povestea ce se intampla atunci cand patronul intervine peste antrenor.
"Uneori, patronii au dreptul de a decide cum doresc. Dar, in acelasi timp, cand antrenorul realizeaza ca echipa se schimba si filosofia lui nu mai e sustinuta, e mai bine sa plece. Pentru ca, daca nu o face, va aparea frustrarea de ambele parti si tot ceea ce s-a construit se va distruge", spunea Lucescu despre perioada petrecuta la PAOK.
In replica, Turris a postat un citat din Game of Thrones pe contul oficial de Facebook. "Cand cade zapada si sufla viforul, LUPUL singuratic moare, dar HAITA supravietuieste!".
Dan Alexa este dorit la Turris in locul lui Lincar, daca antrenorul se va desparti de Astra in perioada urmatoare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News