Drama prin care trece o fostă campioană a României! Echipa se va retrage din campionat 

Drama prin care trece o fostă campioană a României! Echipa se va retrage din campionat  Liga 2

Din cauza datoriilor, un club care se califica în primăvara europeană în urmă cu 5 sezoane, este nevoit să se retragă din Liga 2.

De când Ioan Niculae (67 ani) a fost închis în 2021, probleme financiare la Astra Giurgiu s-au ținut lanț. La finalul sezonului trecut, echipa a retrogradat în Liga 2, iar la 8 luni distanță, giurgiuvenii se pregătesc de ultimul meci din eșalonul secund. Potrivit telekomsport, meciul cu Unirea Constanța, de sâmbătă, va fi ultimul din Liga 2, clubul urmând să se retragă din campionat. 

În acest sezon, Astra a fost penalizată cu 20 de puncte din cauza datoriilor, fiind pe ultimul loc în eșalonul secund, cu -1 punct după 18 jocuri. 

  • Drama Prin Care A Ajuns O Fosta Campioana A Romaniei Echipa Se Va Retrage Din Campionat

De la grupele Europa League la faliment 

Nu de mult, Astra Giurgiu era o echipă de succes în Liga 1. Ascensiunea clubului patronat de Ioan Niculae a început în 2014, când giugiuvenii au câștigat Cupa României. Tot în același an s-au calificat în grupele Europa League, sub comanda lui Daniel Isăilă (49 ani), după ce au eliminat-o pe Lyon. 

Peformanțele au continuat și anul următor, cu Marius Șumudică antrenor. Astra a eliminat-o pe West Ham în turul preliminar pentru Europa League, fiind oprită din drumul spre grupe de către AZ Alkmaar. 

În cele din urmă, Șumudică avea să-și ia revanșa în sezonul 2015-2016, când câștiga titlul în Liga 1 și o elimina pe West Ham, din nou, din drumul spre grupele Europa League. Giurgiuvenii nu doar că s-au calificat într-o cupă europeană, au reușit să meargă în primăvară europeană dintr-o grupă cu AS Roma, Viktoria Plzen și Austria Viena.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!