”FC Bihor s-a reunit cu 27 de fotbalişti, iar Claudiu Keşeru a fost prezentat noul director sportiv!”, titrează site-ul oficial al divizionarei secunde din Oradea, care oferă mai multe detalii despre noutățile de la echipă.

”Vacanţa s-a încheiat pentru fotbaliştii echipei de seniori a clubului FC Bihor Oradea, care vineri s-au reunit la Stadionul Iuliu Bodola.

La prima strigare în noul an, au răspuns prezent 27 de jucători, însă marea noutate a clubului de fotbal fanion a judeţului o reprezintă cooptarea lui Claudiu Keşeru, care şi-a încheiat activitatea de jucător din Bulgaria şi care a fost prezentat în calitate de director sportiv”.

Ce a declarat noul director sportiv Claudiu Keșeru

„Mă aflu pentru prima dată în această postură, să nu fiu pe teren la reunire, ci să fiu aici la conferinţa de presă. Sunt foarte entuzismat, am avut deja colaborări de o bună perioadă de vreme, din umbră, încercând să analizăm situaţia echipei, cum putem s-o îmbunătăţim, din punct de vedere financiar şi din punct de vedere sportiv. Am ajuns la anumite concluzii, iar cu această ocazie îl anunţăm şi pe Desley Ubbink, care a ajuns la un acord cu clubul nostru, pe care îl cunosc atât ca şi coleg, pentru că am fost colegi la UTA, cât şi ca om. Cred că poate fi un atuu major pentru echipă. Mai lucrăm la îmbunătăţirea echipei, dar în primul rând trebuie să analizăm foarte bine situaţia jucătorilor care au evoluat mai puţin, pentru a optimiza la maxim aceste zece meciuri care au mai rămas de disputat.

Ceea ce mi-am propus este să nu vorbesc foarte mult, să lucrăm din umbră şi să facem la această echipă lucrurile pe care le dorim. Ne dorim să întărim echipa, cu puncte fixe şi jucători siguri, pentru că în momentul de faţă situaţia ne obligă să fim extrem de precişi în deciziile pe care le luăm. Va exista o analiză internă şi încercăm să îmbunătăţim fiecare segment, să dezvoltăm şi partea medicală la maxim, pentru a putea optimiza la maxim potenţialul unor jucători şi, automat, a reduce costurile. Am observat că jucătorii se simt bine aici, iar acest lucru nu este tocmai bine pentru joc, pentru că jucătorii trebuie responsabilizaţi şi scoşi din zona lor de confort”

Desley Ubbink, primul transfer al iernii

Desley Ubbink, fotbalist olandez născut în 15 iunie 1993, a semnat pentru o jumătate de sezon cu FC Bihor, cu opţiune de prelungire a contractului. El a evoluat ultima dată pentru Corvinul Hunedoara, unde a fost transferat în mod special pentru jocurile din cupele europene (4 meciuri în Europa League și alte 2 în Conference League în acest sezon).

Ubbink evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și a ajuns în România în anul 2021, când a venit la UTA Arad, echipă pentru care a evoluat în 79 de meciuri, a marcat 6 goluri și a avut 13 pase decisive. În cariera lui, Desley a mai evoluat la seniori pentru RKC Waalwijk (Olanda), FC Taraz şi Shakhter Karagandy (Kazahstan), AS Trencin (Slovacia), Podbeskidzie Bielsko-Biala (Polonia) și FC Emmen (Olanda).

Celelalte noutăţi de la primul antrenament al echipei FC Bihor în noul an sunt: portarul Iulian Anca Trip (29 de ani), fundașul stânga Sebastian Gondor (18 ani) și mijlocașul George Cherman (21 de ani), toţi de la Crişul Sântandrei, ultimul revenind la formaţia orădeană.

Info și foto: FC Bihor