"E trist că un fost jucător spune asta". Atac dur împotriva lui Ovidiu Burcă după conferința de presă incendiară
Ovidiu Burcă a susţinut o conferință de presă, în care a criticat vehement decizia jucătorilor de a intra în grevă pentru întârzierea salariilor, afirmând că aceştia au picat testul loialităţii.
Într-un monolog de 10 minute, Ovidiu Burcă i-a pus la zid pe cei cinci jucători ai lui Dinamo care au pus la cale greva de la începutul săptămânii.
Antrenorul spune că i-a rugat personal pe elevii săi să mai aștepte o săptămână pentru a se rezolva problemele financiare, însă aceștia nu au acceptat și au dat startul mișcării de protest refuzând să se antreneze.
Președintele AFAN, reacție dură împotriva lui Ovidiu Burcă
Emilian Hulubei a vorbit despre declarațiile făcute de tehnicianul formației din Ștefan cel Mare, afirmând că acesta a făcut o greșeală foarte mare.
"La Dinamo, la momentul grevei, erau restante 3 salarii. Luni s-a făcut plata unei rate contractuale și au rămas restante două luni.
Este trist că un fost jucător de fotbal face asemenea declarații și spune că două luni nu înseamnă întârziere, în condițiile în care la momentul grevei erau 3 luni.
În ritmul ăsta și cu atitudinea asta, fotbalul românesc o să se scufunde din ce în ce mai mult în mocirla în care este deja, fiind intrat până la brâu", a spus Emilian Hulubei, potrivit gsp.ro.
VIDEO | Conferința lui Ovidiu Burcă
Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo: "Să le fie rușine, nu au ce să caute aici!" pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News