"Este cu totul altceva!" Steliștii, încrezători că vor ajunge în prima ligă după comunicatul transmis de Consiliul Concurenței
Fostul mare jucător al Stelei, Adrian Bumbescu, a declarat că CSA Steaua va promova în scurt timp în Superliga.
Asta după ce Consiliului Concurenței a transmis o informare prin care a evidențiat faptul că CSA Steaua poate fi considerat club profesionist.
"Am văzut și eu această informație, chiar în timp ce mă uitam la meciul dintre Oțelul și Poli Iași. Vă dați seama că ne încurajează, este cu totul altceva. Păcat de ce a fost până acum, de stadionul care s-a construit, de echipă", a spus Bumbescu pentru Prosport.
El este convins că CSA Steaua va ajunge în Superliga în doi-trei ani, chiar și mai devreme: "Cu siguranță, vom fi favorită clară la promovare dacă totul se va rezolva. Am putea să intrăm în prima ligă chiar din primul an. Dar în doi-trei ani o să fim sigur în Superliga. Avem și noi prieteni dornici să investească și așa se va întâmpla, pentru că acest club are o istorie extraordinară."
Oprița rămâne pe banca Stelei
Bumbescu a confirmat că Daniel Oprița va continua ca antrenor al echipei, în ciuda faptului că CSA va activa în play-out în partea secundă a sezonului: "Oprița va continua la Steaua în acest proiect. Am o relație foarte bună cu el, chiar și de dimineață (n.r. - înaintea meciului cu Tunari, scor 2-1) am stat de vorbă o oră cu el, mereu discutăm."
Decizia Consiliului Concurenței a stârnit entuziasm printre fanii CSA Steaua, care speră la o revenire rapidă a echipei în prima ligă - MAI MULTE DETALII AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News