Faza care l-a lăsat mască pe Daniel Pancu la derby-ul dintre Steaua și Dinamo: „N-am mai văzut așa ceva în istoria fotbalului!”
CSA Steaua a învins-o cu 2-0 pe Dinamo în derby-ul Ligii a doua, dar momentul care a marcat meciul a fost gafa portarului Denis Oncescu, care a dus la marcarea golului doi de către „roș-albaștri”.
Daniel Pancu, selecționerul naționalei U20 a României, a comentat pe mrginea greșelii comise de Oncescu, însă i-a găsit scuze tânărului portar dinamovist.
Pancu a amintit că a trecut prin astfel de momente la Liga 4 și că mulți jucători sunt depășiți de miza jocului și de atmosfera din tribune. În opinia sa, emoțiile i-au făcut pe unii jucători să comită greșeli, precum aceea a lui Oncescu, care a încercat să inițieze un atac, însă i-a pus mingea pe tavă lui Chipirliu, care a marcat golul doi.
Pancu știe de ce a gafat Oncescu
„De așteptat, pentru că eu am trecut prin astfel de momente la Liga 4, la Rapid cu Steaua. Mulți dintre jucători sunt depășiți de miza jocului și de atmosfera din tribune, pentru că e foarte greu să pretinzi unui jucător din Liga 2 să se ridice la nivelul publicului, e aproape imposibil.
Au fost multe greșeli, iar asta cu Oncescu n-am mai văzut-o, nu știu dacă în istoria fotbalului s-a mai văzut ca un portar să înceapă un atac din zona laterală a careului mare, cu un mijlocaș central. Probabil tot din cauza emoțiilor.
Dinamo, puțin mai cursivă în acțiuni, mai activă, cu jucătorii mult mai agresivi, mai răi și diferența cred că au făcut-o atacanții, Steaua are atacanți mai buni.
Vorbind de faza asta, cred că e una dintre cele mai stupide reguli schimbate în istoria fotbalului, pentru că FIFA și UEFA promovează fotbalului-ofensiv, spectacol, iar asta cu fundașii să vină lângă portar la inițirea atacului, înseamnă din start că ești cu 20 de metri mai departe de poarta adversă.
Se întâmplă foarte multe lucruri de când s-a schimbat regula asta și foarte multe goluri sunt marcate, pentru că, cu regula asta, tu îți aduci echipa cu 20 de metri mai în spate.
Dacă voiau să facă ceva ofensiv, puteau să facă să nu fie atacați până la 30 de metri, ca să fie mai aproape de poarta cealaltă. Faza asta e unicat. Da, regula asta a adus ceva ofensiv, dar ofensiv e adversarul, nu tu” a spus Daniel Pancu, potrivit Digisport.
CSA Steaua ocupă primul loc în clasamentul Ligii 2, cu 47 de puncte, în timp ce Dinamo se află pe patru, cu 38 de puncte. Primele două echipe se califică direct în Superliga, următoarele două merg la baraj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News