OFICIAL FC Bihor a transferat un columbian de la Watford!
Mutarea a fost anunțată joi.
FC Bihor a transferat un columbian de la Watford!
FC Bihor Oradea l-a anunțat oficial pe Ober Almanza, un mijlocaș central columbian care a bifat apariții pentru reprezentativa U20 a Columbiei.
Mai mult, fotbalistul a fost adus de orădeni de la echipele de juniori ale celor de la Watford. Ober Almanza are 21 de ani și a semnat pe trei ani cu FC Bihor.
”Clubul FC Bihor Oradea anunţă transferul jucătorului columbian Almanza Ober. Născut la 10 mai 2003 în Majagual (Columbia), Almanza Ober Yesid vine la clubul nostru de la Watford, club de care a aparţinut în ultimul an.
Înalt de 1,70 m, Almanza evoluează pe postul de mijlocaş central şi are mai multe selecţii în naţionala U20 a Columbiei. Almanza Ober a semnat azi cu clubul nostru un contract valabil pentru 3 ani de zile!
FC Bihor îi transmte lui Almanza Ober bun venit şi cât mai multe realizări în echipamentul roş-albastru orădean!”, se arată în comunicatul emis de orădeni.
Ober Almanza a mai fost legitimat la Lianeros, Watford U23 și U21, Albacete U19, Santa Fe și Orsomarso SC de-a lungul carierei sale fotbalistice.
FC Bihor a promovat în Liga 2 după ce a trecut la baraj de Ghiroda & Giarmata Vii cu 5-2 la general. Primul duel al orădenilor în noul sezon e vineri, 3 august, de la ora 11:00, cu ACS Viitorul Tg. Jiu.
Până atunci, FC Bihor o va întâlni pe Zalău sâmbătă, 27 iulie, de la 15:00, în ultimul joc de pregătire înainte de startul stagiunii. Orădenii au mai bifat două amicale: 0-0 vs. Bihorul Beiuș și 2-1 vs. CSC Dumbrăvița.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News