Florin Talpan a găsit înlocuitori pentru Daniel Oprița la Steaua: ”De ce să nu recunoaștem?”
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, i-a cerut demisia lui Daniel Oprița, chiar dacă echipa a obținut matematic promovarea în Superligă.
Steaua nu are drept de promovare, dar și-a asigurat matematic locul doi, cu o etapă înainte de finalul play-off-ului din eșalonul secund. Practic, Daniel Oprița și elevii săi și-au îndeplinit obiectivul, acela de a promova în primul eșalon.
Florin Talpan i-a găsit înlocuitori lui Daniel Oprița
Cu toate acestea, Talpan a avut un schimb tensionat de replici cu antrenorul Stelei și i-a reproșat acestuia ultimele rezultate ale echipei.
Juristul Stelei spune că Adrian Bumbescu sau Ștefan Iovan ar trebui să preia echipa după Oprița.
”Ştefan Iovan sau Adrian Bumbescu. Sunt persoane care pot prelua această echipă. Sunt oameni care au scris istorie pentru Steaua, oameni cu vechime, cu experienţă.
De ce să ne ţină Daniel Opriţa? Aseară (n.r. luni) practic am înregistrat cea mai mare umilinţă. Ne-a bătut Dinamo cu 3-0, dar putea să fie 7-0 pe puţin. De ce să nu recunoaştem?”, a spus Florin Talpan pentru Orange Sport.
Iovan (62 de ani) a activat în cariera sa ca secund al lui Victor Pițurcă și Gheorghe Hagi, la Steaua, naționala României, Viitorul și Al-Ittihad. Este deținător de licență PRO, iar în prezent este antrenor în cadrul secției de Copii și Juniori de la CSA Steaua.
Tot la nivel de juniori a activat și Bumbescu (63 de ani), care a mai fost antrenor la FCSB II, CSO Bragadiru, dar și selecționer al naționalei U16.
Cum arată clasamentul din play-off-ul Ligii a 2-a cu o etapă înainte de final:
1. Poli Iași - 57 de puncte
2. CSA Steaua - 49 de puncte
3. Oțelul Galați - 46 de puncte
4. Dinamo București - 46 de puncte
5. Gloria Buzău - 42 de puncte
6. Unirea Dej - 40 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News