NEWS ALERT Florin Talpan, anunț teribil pentru fanii CSA Steaua: ”Șansele sunt minime, eu sunt dat la o parte!”
CSA Steaua este blocată în Liga 2 de trei ani, din cauza faptului că echipa nu are drept de promovare.
Fanii ”militarilor” sunt extrem de dezamăgiți de acest lucru, mai ales că echipa pregătită de Daniel Oprița a încheiat pe loc de promovare doi ani la rând.
Florin Talpan: ”Șansele ca CSA Steaua să obțină drept de promovare sunt minime!”
Pentru a obține dreptul de promovare, CSA Steaua trebuie să își schimbe forma de organizare de la un club de drept public la unul de drept privat, însă cei din conducere nu au făcut eforturi pentru a face acest lucru.
Florin Talpan a anunțat că șansele ca CSA Steaua să obțină drept de promovare pentru următorul sezon sunt minime, în condițiile în care conducerea Clubului Sportiv al Armatei nu se implică în acest sens.
Totodată, Talpan a declarat că ar putea face mai multe pentru ”militari” dacă ar ajunge în conducerea Stelei, însă, deocamdată, așa cum spune juristul CSA, este ”dat la o parte”.
”La ora actuală, şansele sunt minime (n.r. ca CSA Steaua să obțină drept de promovare), vă spun sincer, aşteptăm şi noi să vină alegerile. N-as putea să spun procentul, dar vedeţi şi dumneavoastră, comandantul clubului este în concediu, trebuie să îi reînnoiască acea detaşare.
Pe mine m-a interesat doar să câştig acest dosar, mă interesează să câştig dosarele pe care le gestionez şi să apăr interesele acestui club.
Nu sunt comandant acolo, dacă aş fi comandat aş avea alte soluţii, dar eu la ora actuală sunt dat la o parte. Ce pot să fac? Ăsta este adevărul. Ce vreţi? Să spun că sunt şanse în condiţiile în care nimeni nu vrea să facă absolut nimic?”, a spus Florin Talpan conform Prima Sport.
Daniel Oprița și-a luat la revedere de la jucătorii Stelei
Antrenorul va rămâne fără contract în această vară și ar putea pleca de la echipa pe care o antrenează din 2019. Nu este exclus ca tehnicianul să primească o nouă propunere din partea ”militarilor”.
”Mi-am luat la revedere de la jucători pentru că se pleacă în vacanță. Da, acum vedem. Am intrat în vacanță și, nu știu, cel puțin o săptămână o să stau așa, să mă liniștesc, să îmi văd puțin de vacanță. Dar nu știu dacă după aceea ce va fi, pentru că chiar nu prea am avut pauză și e nevoie...
Nu știu, adică acum o să vorbesc ceva clar despre ceva mai departe. Da, îmi expiră. Și jucătorilor, și nouă, staffului, dar vedem, am zis să vedem peste o săptămână. Vedem ce va fi, vedem cum vor decurge discuțiile, ce planuri vor fi”, a spus Daniel Oprița, potrivit iAMsport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News