Florin Talpan dezvăluie cine ar trebui să fie șef la CSA Steaua: "Clubul are nevoie de el"
„Militarii” se află pe locul 12 în campionat.
După 12 etape desfășurate în al doilea eșalon al României, CSA Steaua se află pe locul 12 cu 16 puncte. În consecință, echipa pregătită de Daniel Oprița a înregistrat până acum trei victorii, șapte rezultate de egalitate și două înfrângeri.
Florin Talpan dezvăluie cine ar trebui să fie șef la CSA Steaua: "Clubul are nevoie de el"
Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a subliniat că echipa din Ghencea ar avea nevoie de un conducător precum Dumitru Dragomir, care a fost președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în perioada 1996 - 2014.
CSA Steaua nu se află în cea mai bună perioadă. Dacă sezonul trecut formația lui Oprița se lupta la câștigarea ligii secunde, acum „militarii” se bat pentru o clasare cât mai bună la mijlocul clasamentului.
„Să știți că este un om cu o capacitate foarte mare și cred că nimeni nu ar putea să îl dea la o parte. Steaua are nevoie de asemenea conducători. De oameni cu mână de fier.
Oricine este bine venit la echipa de fotbal, pentru a duce acest club acolo unde îi este locul. Să nu mai fie așa batjocorit”, a spus Florin Talpan, potrivit Fanatik.
În ultima etapă, CSA Steaua a remizat cu CSC Dumbrăvița în deplasare, echipă pe care sezonul trecut „militarii” au învins-o fără nicio problemă, cu 3-0, tot în deplasare.
- În a 13-a etapă din Liga 2, CSA Steaua o va întâlni pe Ghencea pe Csikszereda Miercurea Ciuc luni, 13 noiembrie, de la ora 17:30
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News