Fotbalul contraataca. Ce Liga a 2-a vom avea sezonul urmator! Intre cine sa da lupta TOTALA pentru promovare

Fotbalul contraataca. Ce Liga a 2-a vom avea sezonul urmator! Intre cine sa da lupta TOTALA pentru promovare Liga 2

In sezonul 2018-2019, liga secunda va face serios concurenta Ligii 1, odata cu promovarea unor echipe de traditie si prin introducerea in circuitul fotbalistic a unor stadioane noi, de capacitate mai mare.

Gebriel Chirea
[email protected]

Razvan Burleanu, presedintele FRF, a anuntat ca, incepand cu sezonul 2019-2020, Liga 1 va avea 16 echipe (impartite in mod egal la finalul sezonului regulat, cate 8 pentru play-off si play-out), asa ca la finalul urmatoarei editii de Liga a 2-a ar urma sa promoveze direct echipele aflate pe primele 4 locuri in clasament, iar ocupanta pozitiei a 5-a sa joace baraj cu locul 12 din Liga 1. Asa ca editia urmatoare a esalonului secund va fi una extrem de disputata, mai ales ca vom avea parte si de o componenta cu nume mult mai sonore.

Petrolul si "U" Cluj si-au asigurat deja promovarea in Liga a 2-a. Prahovenii conduc Seria a 3-a, cu 6 puncte avans si un meci mai putin disputat fata de Vointa Turnu Magurele, in timp ce clujenii sunt lideri in Seria a 5-a, cu 13 puncte avans fata de ACS Comuna Recea, asigurandu-si matematic promovarea. "Gazarii" vor evolua pe Stadionul "Ilie Oana", care are o capacitate de 15.500 de locuri, a costat 17,5 milioane de euro si este clasat la categoria UEFA Category 4. "Alb-negrii" vor juca meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena, care are 30.000 de locuri, a costat 44 de milioane de euro si este plasat in categoria Elite dupa standardele UEFA.

In Seria 1, Otelul ocupa prima pozitie cu 1 punct peste Aerostar Bacau, dar bacauanii au doua meciuri mai putin disputate. In cazul in care vor reusi promovarea, galatenii vor juca pe teren propriu pe Stadionul "Otelul", care are o capacitate de 13.500 de locuri si a fost ultima data renovat in 2005, are instalatie de nocturna si este omologat si pentru meciuri de Liga 1. Bacauanii joaca pe Stadionul "Aerostar", cu o capacitate de 1.500 de locuri. Stadionul "Municipal" din Bacau, care poate gazdui 17.500 de locuri si este intr-o avansata stare de degradare, ar putea fi reabilitat de primarie in perioada urmatoare.

In Seria a 2-a, Farul si Progresul Spartac s-au distantat de urmaritoare si au acelasi numar de puncte (58) si acelasi numar de partide disputate (23), dobrogenii avand un golaveraj mai bun cu 8 goluri, urmand ca echipa promovata sa se stabileasca in ultimele 3 etape ramase de jucat. Farul s-a intors sa joace meciurile pe stadionul principal al orasului, cu o capacitate de 15.000 de locuri, iar primaria a cerut Directiei Judetene de Tineret si Sport sa ii cedeze arena pentru a putea incepe lucrarile de modernizare. Progresul a jucat meciurile de "acasa" pe fostul Stadion "Prefabricate" din sudul Bucurestiului (zona Luica - Zetarilor), dar si pe Stadionul "Arcom" din comuna ilfoveana Berceni (baza sportiva FCSB). Cel mai probabil, bucurestenii vor evolua pe un alt stadion, poate din judetul Ilfov, daca promoveaza in Liga a 2-a.

In Seria a 4-a, ACS Sirineasa a promovat matematic, din moment ce au un avans de 10 puncte fata de National Sebis, cu doar 3 etape inainte de finalul sezonului. Cel mai probabil, daca Tribunalul Gorj va decide falimentul Pandurilor, patronul Nicolae Sarcina va muta echipa la Tg. Jiu pentru a juca pe noua arena a orasului, care a costat peste 22 de milioane de euro si urmeaza sa fie inaugurata in aceasta vara. Stadionul Municipal "Tudor Vladimirescu" a fost construit cu finantarea Companiei Nationale pentru Investitii, are o capacitate de 13.000 de locuri si va fi incadrat la UEFA Category 4.

CINE RAMANE IN LIGA A 2-A:

- Echipe care stau bine la capitolul infrastructura - UTA (la Arad se reconstruieste Stadionul "Francisc Neuman", care va avea 12.500 de locuri, si se modernizeaza Stadionul "Motorul", care va avea 4.000 de locuri), Chindia Targoviste (daca va fi invinsa in meciurile de baraj, contra locului 12 din Liga 1 / CNI a dat aviz pentru construirea unui nou stadion in Targoviste, care va avea 12.000 de locuri si va costa 22 de milioane de euro / in Liga 2, targovistenii mai pot juca la Pitesti sau Alexandria), FC Arges (Stadion "Nicolae Dobrin", capacitate 15.000 de locuri, pe care se pot organiza meciuri de Liga 1, dar pentru care s-a depus la CNI un proiect de modernizare, extindere si reabilitare), Dacia Mioveni (Stadion "Orasenesc" - 7.000 de locuri, poate organiza meciuri de Liga 1);

- Alte echipe cu arene modeste, dar acceptabile pentru nivelul Ligii a 2-a: ASU Poli Timisoara (Stadion "Stiinta" - 1000 de locuri / Stadionul "Dan Paltinisan" - 32.000 de locuri, care gazduieste echipa la meciurile importante si este in stare avansata de degradare, ar putea intra in reconstructie), Ripensia Timisoara (Stadion "Ciarda Rosie" - 1.000 de locuri), CS Afumati (Stadionul "Comunal" - 3.000 de locuri), Academica Clinceni (Stadionul "Comunal" - 1.900 de locuri), CS Balotesti (Stadion "Central" - 3.800 de locuri), Sportul Snagov (Stadionul "Vointa" - 1.500 de locuri / la Snagov urmeaza sa se construiasca un stadion de 15.000 de locuri, cu finantare de la CNI), Luceafarul Oradea (Stadion "Luceafarul" - 2.200 locuri / se incearca modernizarea Stadionului "Iuliu Bodola", care are capacitatea de 20.000 de locuri), Dacia Unirea Braila (Stadion "Municipal" - 20.000 locuri din care 8.000 pe scaune, construit in 1974 si aflat intr-o stare avansata de degradare), Metaloglobus (Stadion "Metaloglobus" - 1.000 locuri).

CINE AR PUTEA RETROGRADA DIN LIGA 1 (doua echipe vor retrograda direct, una va juca barajul cu locul 3 din Liga a 2-a): Juventus Bucuresti (Stadion "Juventus" - 6.000 de locuri / fara nocturna, gazon natural), ACS Poli Timisoara (Stadion "Dan Paltinisan" - 32.000 de locuri / nocturna, gazon natural), Gaz Metan Medias (Stadion "Municipal - Gaz Metan" - 8.500 de locuri / nocturna, gazon natural), Concordia Chiajna (Stadion "Concordia" - 5.200 de locuri / nocturna, gazon artificial), Sepsi Sf. Gheorghe (Stadion "Municipal" - 5.200 de locuri / fara nocturna, gazon natural), FC Voluntari (Stadion "Anghel Iordanescu" - 4.600 de locuri / nocturna, gazon natural).
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!