Gabi Tamaș se întoarce în fotbal: ”A semnat! Ne-am înțeles ușor”
Concordia Chiajna a făcut schimbări la nivelul băncii tehnice după ce a ratat prezența în play-off-ul din Liga 2.
Ratarea obiectivului a dus la plecarea antrenorului Erik Lincar (45 de ani), care a decis să-și rezilieze contractul chiar înainte de play-out. Astfel, ilfovenii s-au văzut nevoiți să găsească un antrenor într-un timp destul de scurt.
După ce au bătut palma cu Ilie Poenaru, care va ocupa funcția de antrenor principal, Chiajna l-a ”instalat” pe Gabi Tamaș (40 de ani) în funcția de director sportiv.
Tamaș și Poenaru au semnat cu Concordia Chiajna!
Fostul fundaș s-a retras în luna octombrie, după ce a evoluat ultima oară chiar la Concordia Chiajna. Cristi Tănase, președintele clubului ilfovean, a anunțat că cei doi au semnat deja cu echipa sa.
”Da, Și Tamaș, și Poenaru au semnat, dar n-aș vrea să mai spun nimic. Prin ce am trecut în acest sezon nu i-aș dori nimănui. Am negociat foarte bine și ne-am înțeles ușor. Contractele sunt până la finalul actualului sezon, iar dacă suntem ok cu toții, vom continua împreună”, a spus Tănase, pentru Digi Sport.
Cu 67 de selecții la naționala României, pentru care a marcat trei goluri, Gabi Tamaș se poate lăuda cu o carieră impresionantă. A evoluat la echipe importante din străinătate, unde a făcut pasul prima oară în 2003, la Galatasaray.
A urmat Spartak Moscova, iar apoi Celta Vigo (La Liga) și Auxerre (Ligue 1). Cea mai importantă provocare a carierei a fost, fără îndoială, în Premier League, acolo unde a evoluat pentru West Bromwich Albion. În 2010 a fost transferat pe vremea când echipa evolua în Championship, iar apoi a urmat promovarea în Premier League, unde a strâns trei sezoane.
În Anglia a mai evoluat pentru Doncaster, Watford și Cardiff City, iar ultima sa experiență în străinătate a fost în Israel, la Hapoel Haifa.
Dezamăgire la Concordia Chiajna, după ratarea play-off-ului
Imediat după ratarea play-off-ului, Cristi Tănase, președintele Concordiei Chiajna, s-a arătat dezamăgit în dialog cu Sport.ro și a dezvăluit că echipa a avut un buget de 1,4 milioane de euro pentru acest sezon.
Mai mult, la echipă au fost nume importante din fotbalul românesc, precum Gabi Torje, Adrian Scarlatache, Cătălin Hlistei, Paul Pîrvulescu, Adrian Bălan, Iulian Roșu sau Denis Ispas.
Concordia Chiajna a petrecut opt sezoane consecutive în Liga 1. A retrogradat în 2019 și nu a reușit să revină în eșalonul de elită, indiferent că antrenorul s-a numit Florin Bratu, Claudiu Niculescu, Ianis Zicu, Eugen Trică sau Erik Lincar.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News