"Îmi pierd și eu răbdarea, nu știu ce nu îi convine". Tensiuni la Steaua după eliminarea din Cupa României
Steaua a fost eliminată din turul trei al Cupei României de Concordia Chiajna.
După ce a reușit să ajungă până în faza grupelor în sezonul precedent, Steaua a fost eliminată încă din turul trei de o altă divizionară secundă, Concordia Chiajna.
La finalul celor 120 de minute de joc, calificarea a fost decisă în urma loviturilor de departajare, unde Chiajna s-a impus fără emoții, cu 4-1. În tabăra celor de la Steaua, Adi Popa și David Matei au fost cei care au ratat de la punctul cu var.
Ce a declarat Daniel Oprița despre Bogdan Chipirliu
Tehnicianul divizionarei secunde a vorbit despre situația de la club, dar și despre forma slabă pe care o arată atacantul echipei în acest debut de sezon.
"Da, dacă nu îi convine ceva… Nu știu ce nu îi convine, dar îmi pierd și eu răbdarea la un moment dat. Nu înțeleg nici eu niște lucruri și sunt supărat pe atac pentru că nu marcăm. Noi nu am luat gol de trei meciuri. Ratăm ocazii foarte mari. Nu ne concentrăm la finalizare. Asta nu se antrenează. Aș fi vrut să avem altă atitudine la unii dintre ei. Fundașilor nu am ce să le reproșez. Ne-am bătut joc de ocaziile pe care le-am avut.
Sunt supărat acolo la finalizare că nu am rezolvat meciul. Nu joacă nimeni mai bine ca noi la Liga 2. Nu am adus jucători de la Real Madrid, de la Barcelona, n-am adus pe nimeni ca să ne distrăm prin Liga 2. Aș fi vrut și eu foarte mult să mergem în Cupa României, aveam ambiții și gânduri. La fotbal nu câștigăm întotdeauna cel mai bun", a declarat Daniel Oprița, potrivit Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News