El a reușit să câștige Cupa Româmniei alături de Corvinul Hunedoara, cu care a jucat în cupele europene. A produs o surpriză imensă în Europa League, eliminând-o pe Paksi, locul 2 din Ungaria, și a fost aproape de o altă mare surpriză contra celor de la Rijeka (Croația). Deși s-a clasat pe loc de promovare în Liga 1, Corvinul nu a avut acest drept, fiind la momentul respectiv un club de drept public.
Unii te vedeau chiar cel mai bun antrenor al anului 2024, la general. Cum a fost anul ăsta pentru tine? Cum îl caracterizezi?
A fost un an plin cu de toate. Am reușit să promovăm matematic în Liga 1, și din punct de vedere sportiv. Am reușit să câștigăm Cupa României, un trofeu important și pentru club, și pentru mine, pentru cariera mea. A fost un an în care s-a muncit bine. Premiul l-am ridicat eu, dar noi știm că lângă mine au fost stafful, președintele, Bogdan Apostu, domnul primar. Aș vrea să încep printr-o scurtă povestioară. În primul nostru an, în momentul venirii la Hunedoara, noi am reconstruit echipa. Cred că am mai ținut undeva la 4 jucători din vechea echipă și am adus vreo 17.
Asta când era? În ce an?
În 2021. Am făcut multe schimbări, am reușit niște rezultate bune, am ajuns și la ultimul meci de baraj, nu pierdusem niciun meci până atunci. Am jucat la Baia Mare, după primul joc câștigat acasă, 1-0. Am pierdut barajul, ne-am dus la masă, la hotel, împreună cu echipa, cu domnul primar, care mi-a spus: „Nici prin cap să nu-ți treacă să te gândești la altceva. Reconstruim la fel cum am făcut anul ăsta și anul viitor o să câșigăm și ultimul meci. M-a dominat chestia asta și așa s-a întâmplat. Tot timpul anului mi-a rămas în minte ce ne-a zis dumnealui. Acesta poate fi un exemplu și pentru conducătorii noștri. Uită-te și la Hermannstad, clubul a trecut prin niște probleme, lipsa rezultatelor, pentru că în sport, în fotbal, puțină lume se uită la modul cum lucrezi, la ce dificultăți întâmpini. Iată, se întâmplă și la Manchester City.
Da, au pierdut din nou. Incredibil.
Da, dar vezi că se întâmplă să-ți lipsească doi-trei, să nu zic mai mulți, jucători, întârzie să apară rezultatele, suporterii devin agitați, conducerea la fel și reacționează.
La Liga a doua, terenurile sunt de proastă calitate
La ce lot au, nu prea te gândești la așa serie de rezultate negative.
Da, dar uite și ce loturi au celelalte echipe. Înțeleg să judeci un om pentru că nu apar rezultatele, dar e importantă și munca din spatele rezultatului. Eu țin la chestia asta. Din păcate, terenurile devin impracticabile la Liga a 2-a, sunt de proastă calitate. Noi am pierdut niște meciuri urmând ideile noastre, încercând să construim, să jucăm fotbal. În multe momente, chiar și noi ne gândeam, mai bine să dăm cu mingea sus, să câștigăm mingea a doua, să punem presiune pe adversari, să obținem o fază fixă. Eu am început cariera de antrenor de la juniori jucând așa, la Elită, contra celor mai bune echipe din țară.
Unde asta?
La Voluntari. Mi-a prins bine, am avut timp și răgaz să încerc, să văd cam unde am greșit, să pun ideile mele în practică, pentru că la copii și juniori e și mult mai simplu. Ei vin dornici, vor să învețe, să aplice, au încredere în ceea ce le spui. La seniori, în momentul în care strângi un nucleu de jucători, ai nevoie de mai mult timp să-ți pui ideile în practică. Asta a fost o paranteză, dar ce vreau să spun este că, în cazul în care, la nervi, s-ar fi luat decizia să plec, poate nu se mai ajungea la performanța asta. Cel puțin, nu cu mine.
La Hermannstadt e un pic altceva, acolo nu i-au achitat clauza. Că dacă i-o achitau, îl dădeau afară. A fost frustrant pentru voi să fii, cum ziceai tu, matematic promovat și să nu poți să promovezi?
Da, dar noi ne-am asumat. Am întrebat și jucătorii, când s-a pus în discuție să renunțăm la acele meciuri de Europa. Uite, am reușit să câștigăm în deplasare la Paksi, iar scorul acela și meciul acela vor rămâne în inimile suporterilor. Dacă eram o echipă obișnuită să joace în Europa, poate luam și noi altă decizie. Alegeam să avem dreptul de a promova în următorul an. Dar așa, și pentru mine, și pentru comunitate, și pentru jucători, a însemnat ceva. Ne-am dezvoltat, am văzut și altfel de adversari în meciuri de Europa, cum se joacă și cum se tratează. Noi am mai fost prin cantonamente și am mai întâlnit echipe bune, chiar și vara asta am întâlnit trei echipe foarte, foarte bune. Dar una e meciul amical, alta e meciul oficial.
Ce s-a întâmplat la Astana?
La Astana, până în minutele 15-20, eu chiar aveam speranțe, am început foarte curajos, am avut două-trei situații de a marca. Am făcut o greșeală și ne-am ruinat visul. Pe mine, cel puțin, eu cred că mă va ajuta pe viitor participarea asta în cupele europene, dar și pe jucători. Eu vreau să cresc. Am avut o experiență foarte, foarte bună pentru noi. Mie îmi consolidează bazele în antrenorat.
Explicațiile minunii de la Paksi
La Paksi, cum v-ați dus? Să nu luați multe sau v-ați dus cu gândul să scoateți ceva?
Era primul meci. Eu zic că i-am analizat foarte, foarte bine. Antrenorul lor era adeptul schimbărilor, tot timpul schimba și primul 11, și un pic sistemul de joc. I-am analizat bine, pentru că nu i-am lăsat să înceapă construcția. Aveau un joc de construcție bun, doi atacanți centrali masivi, care puteau să te pivoteze foarte ușor. Am încercat și am și reușit prin contrele acelea în părțile laterale. Știam că fundașul central e lent și este spațiu în spatele lui. Acolo am interpretat foarte bine, băieții au interpretat foarte bine. Am stat compact, am avut putere să alergăm după ei, că a fost un meci fizic. Campionatul Ungariei este un campionat fizic, erau jucători pe forță, dar ne-am ținut bine. A fost un meci perfect pentru noi.
La retur v-a mai fost vreun pic teamă, după 4-0?
A fost o teamă. Eu i-am auzit pe foarte mulți din jur zicând: „Hai, măi, că nu ne pot da cinci!”. Noi nu ne mai gândeam cum, ce am făcut bine, să mergem pe aceași linie, să îi batem 2-0. Noi am avut teama aia, ca nu cumva să luăm multe, să ne facem de râs. Am luat golul târziu, nici nu am forțat foarte tare. Pot spune că nu am fost noi la meciul ăla, dar ne-am îndeplinit obiectivul.
Cu Rijeka a existat senzația că se putea mai mult...
Cu Rijeka la fel poate ne-am temut puțin de campionatul lor. Noi știam că e o echipă tânără, o echipă cu jucători vandabili. Au și vândut câțiva jucători la prețul de 4-5 milioane de euro. Aveau un nucleu bun de jucători. La retur, ei au început foarte bine. Noi - un pic ezitant. Ne-au dat golul, și-au creat încă două-trei situații, noi am avut noroc că am scăpat fără gol primit. Apoi, s-a întors meciul, am pus noi presiune pe ei și au arătat atunci ca o echipă de juniori. Antrenorul lor secund a venit după meci și ne-a felicitat. Știa tot parcursul nostru, că în mare parte suntem cu jucătorii din Liga a 3-a. Ne-a spus atunci: „Dacă ne marcați din penalty, ne și băteați, pentru că eu îmi cunosc echipa. El știa că are o echipă tânără. Erau nemulțumiri și în tribune, deja nu mai legau două pase. Dar asta a fost, nici noi n-am avut experiență.
Emoții mari în Europa League?
Sincer, eu nu am... Nu prea am emoții. Îmi place să pregătesc meciul, să dau informații, și eu cred că le dăm informațiile bune și corecte jucătorilor. În timpul meciului, vreau să cred că sunt echilibrat și că sunt alături de ei, să le dau informația corectă în ceea ce văd la live. Nu prea îmi pierd cumpătul. Nu am emoții mai mari sau mai mici. Eu simt aceleași emoții cum le aveam și în timpul unui meci de la Voluntari, la juniori. Sunt emoții, că nu ești de piatră, dar nu am emoții să zic că mi s-a tulburat mintea.
Interviu cu Florin Maxim: „Ne-am gândit din start la finală!”
Și ei, venind de la Liga 3, cum s-au simțit? Totuși e un salt imens până la meci de cupă europeană.
Deși au venit din Liga a 3-a, plus 3-4 care ne-au ajutat să facem diferența, au fost foarte foarte, foarte, foarte, foarte, și vreau să spun cu mulți de „foarte”, conștienți de ce ni se poate întâmpla, pentru că noi în momentul în care am trecut de grupă în Cupa României, deja am început să sperăm, am început să credem. Eram o echipă care domina adversarul și care stătea bine în picioare, o echipă care stătea bine din punct de vedere fizic. Au fost și pozele acelea după jocuri, cu băieții la bustul gol. Au pus în practică ce le-am cerut noi ca staff și au început să creadă. Noi chiar ne-am notat în calendarul nostru, înaintea începerii Cupe României, data de 15 mai, data finalei. Și tot timpul ne gândeam, chiar dacă eram în ligi inferioare, ce am putea să facem și noi ca să fim văzuți. Chiar ne-am propus și am crezut cu tărie că putem câștiga. Poate ai spune că suntem nebuni... Uite că și anul acesta sunt echipe de Liga a doua, de Liga a treia care au trecut de grupe în Cupă și eu vreau să cred că am fost inspiraționali pentru ei, fiindcă au văzut că se poate.
La finală, cum au învins presiunea?
La meciul de Cupa României, la antrenament oficial, se vedea că era o presiune pe ei, pentru că erau 10-15 camere de luat vederi la marginea terenului, multă lume. Nu erau obișnuiți cu chestiile astea, au intrat un pic mai greu în antrenament. Am mai avut niște discuții, să-i depresionăm, și după antrenament, și la hotel. În ziua jocului, le-am zis să ne bucurăm de fotbal, era ziua în care noi ne-am dorit să fim aici, să luptăm pentru trofeu și să nu ne lăsăm copleșiți de tot ce se va întâmpla în jurul nostru. A fost greu. În momentul venirii noastre la stadion, am văzut prin Sibiu o mare alb-albastră, erau mulți fani îmbrăcați în tricourile noastre. N-ai cum să nu te atingă toate astea, dar băieții au fost foarte bine emoțional. Noi am fost lângă ei, toți cei din jurul lor i-au făcut să se simtă bine și să dea ultima picătură. Aici vreau să menționez că toți cei din staff ne ajută. Dinu Maghiș ne ajută cu analiza la antrenamente, Cristi Preda e cu portarii, lucrăm de când eram la Voluntari la juniori, el venea cu mine. În perioada aceea eram la Voluntari, la Elită, și trebuia să am licența A. Nu o aveam atunci, iar el venea alături de mine. Chiar i-am zis acum câteva zile: Băi Pierre, că așa îi zicem, nici fratele meu dacă era nu cred că mă duceam în sâmbăta mea liberă. Dar uite că a crezut în mine. A venit cu mine de la Voluntari, din Liga 1, unde era antrenor cu portarii, la Șelimbăr, în Liga 3-a. Îi mulțumesc că a venit alături de mine, că a crezut și crede în mine, avem lucruri de făcut în continuare.
Domnul psiholog Max
Tu ești și psihologul echipei?
Avem discuții, iar de fiecare dată după ce terminăm discuția, le spun că asta va fi ultima și mă duc acasă, iar dimineața următoare mai facem 10-15 minute de sedință. Vreau să le dăm și informația despre antrenament, să nu pierdem timp pentru că ei sunt distrați, acum sunt și tehnologiile astea tot timpul cu capul în telefon până în momentul în care îi conectez și le spun lucrurile astea. Antrenamentul începe la 11, noi ne întâlnim la 9.30 - 10, îi chemăm pentru prevenție, să le spunem ce înseamnă prevenția. Fiecare are problemele lui, problemele mele nu sunt problemele tale, eu am probleme la coate, paote tu ai probleme la gambe, fiecare trebuie să lucreze individual. În momentul în care intrăm în antrenament, tebuie să fim sută la sută conectați. De aceea mai avem și ședințele astea cu ei, să ne asigurăm că intră sută la sută în antrenament.
Vorbești cu fiecare în parte?
Vorbesc. Am și discuții individuale cu ei, am discuțiile de grup, tot timpul după meciuri, îmi place să discut cu ei. Facem o ședință mai lungă, vreau să cred că nu e plictisitoare, pentru că vreau să-mi iau informațiile, vreau să le iau feedback de la fiecare jucător. E o discuție deschisă, fiecare poate interveni. Își spun părerile și asta mă ajută și pe mine pe viitor poate să evităm o greșeală, să putem face mai mult la partea de construcție, pentru că de fiecare dată eu vreau să construim, vreau să avem o posesie bună, un joc pozițional bun. Când ai jucători fricoși, care nu pot să-ți facă lucrurile pe care tu le gândești, devine o problemă a mea. Vreau să mă asigur că în antrenamente toți sunt dezinvolți, își cunosc oponentul, joacă deschis, nu le e frică să greșească și tot asta încercăm să le băgăm în cap, că nu se întâmplă absolut nimic în momentul în care apar greșelile. Trebuie să știi să-ți ții cumpătul, să știi să reacționezi, să știi să te ajuți cu coechipierii, că poți recupera din nou și să încerci. În momentul în care intervine teama și în momentul în care eu, ca antrenor, îi cert la fiecare minge pierdută sau la fiecare pasă greșită pe care au dat-o, nu le mai transmit încrederea. Trebuie să am grijă ce le cer și ce pot ei să facă.
„Vreau să fiu antrenorul pe care mi l-am dorit și eu ca jucător”
Nu îi iei de guler, nu? De tricou...
Nuuu. Știi cum e cu respectul. Faptul că te „domnesc”, iar apoi te înjur pe la spate sau și-n față, asta nu înseamnă că eu sunt educat sau îți arăt respectul meu. Eu le-am spus dinainte, îmi puteți spune Max, așa cum îmi spun prietenii, spuneți-mi dom' profesor, domnul antrenor, cum vreți voi, doar că în momentul în care intrăm pe teren trebuie să ne respectăm. Eu pe voi și voi pe mine. Asta este ceea ce contează. Nu prea țin la chestiile astea. Multă lume mi-a spus că nu-i bine, că tu ești antrenorul, că trebuie să fii nu știu cum... Fiecare lucrează cum simte. N-am fost niciodată antrenorul ăla să impun ceva. Vreau să să fiu antrenorul pe care mi l-am dorit și eu ca jucător. Vreau să fiu un antrenor care să fie alături de jucător, să poate să-i dea o informație corectă, să-l ajute, să-l sprijine și în momentele mai puțin bune. Asta vreau.
Amenzi dai?
N-am dat. Au regulamentul lor de ordine interioară. Ei își dau amezi, strâng banii, mai fac o masă, mai își iau ce le trebuie lor prin vestiar. N-am apelat la amenzi pentru că n-am vrut... Acum să-i amendez pentru orice... Suntem oameni și noi, avem zile și zile.
Dacă nu exagerează cu comportamentul lor, da. Înseamnă că ai băieții de treabă, cuminți...
Dacă exagerau, da. Avem băieți de treabă. Ei trebuie să înțeleagă de ce trebuie să avem un program, de ce trebuie să ne respectăm între noi. Și se trag de mânecă unii pe ceilalți. Am jucători cu experiență, au mai trăit în vestiare pe la liga întâi și știu să gestioneze niște lucruri. Nu trebuie să intru cu bocancii, cu niște reguli, dar sunt de acord și cu antrenorii care procedează așa. Fiecare are metodelele lui.
Florin Maxim: „Am pus o presiune imensă pe mine să duc echipa în Liga 2”
Ai un obiectiv personal în cariera de antrenor?
Obiectiv mi-am propus de la an la an. Nu știu dacă m-ai întrebat ce a fost mai important pentru mine. Îți spun, faptul că am promovat în Liga a 2-a. Eu am debutat la seniori la Corvinul în Liga a 2-a. Și pentru mine a fost important, am pus o presiune imensă eu pe mine să duc echipa în Liga a 2-a. Și a fost incredibil pentru mine în momentul în care am promovat, a fost extraordinar. Obiective îmi propun an de an. Și anul acesta noi ne-am propus un obiectiv, să intrăm în play-off. Ne-am cam îndepărtat pentru că n-am avut nici noroc la multe din meciurile astea. Nu sunt adeptul norocului, dar efectiv n-a vrut să intre mingea.
La anul, promovare?
Da, da, da, da. Ne propunem promovarea.
Susținere financiară există?
Susținere există, da. Domnul primar e alături de noi. Am avut o discuție cu dumnealui, cu Bogdan și cu Cimpoca, președintele. Noi știm cum lucrează domnul primar. Avem un buget și trebuie să ne încadrăm în bugetul acela. E profesionist, e alături de noi, ne susține, dar nu trebuie să ne întindem mai mult decât ne permite plapuma.
Tu ai prins gașca nebună la Sportul, nu? Așa cum se numea. Ați împrumutat numele ăsta la Corvinul...
La Sportul, eram niște copii dornici de a juca fotbal, de a produce rezultate, de a pleca mai departe, să ne găsim echipe mai bune, să fim plătiți mai bine. Eu vreau să cred că așa am fost noi anul trecut la Corvinul. Pentru că toți jucătorii au dat satisfacție, au fost doriți de alte echipe. Au plecat trei jucători importanți, Iacob, Hrezdac și Coman. Trei jucători din 10 de câmp înseamnă mult. Acum și noi suntem o echipă în formare și suporterii au înțeles asta. Toată lumea a înțeles, sunt alături de noi. Nu mai sunt vremurile de acum 20 de ani, când spuneai o echipă cap-coadă cinci ani la rând. În momentul în care joacă bine, fiecare vrea să plece, să progreseze în carieră. Nu sunt de condamnat. Pe noi ne leagă niște sentimente pentru că am trecut pe la echipa asta, pe la Corvinul. Am fost jucător aici și gândesc și cu sufletul. Dar sunt de acord ca un jucător să dea totul când vine aici și, dacă are ofertă bună, să plece.
Ce-ți dorești pentru 2025?
A fost un 2024 de vis pentru noi, pentru mine, pentru familia mea, pentru apropiații mei, pentru toată suflarea corvinistă. A fost un an extraordinar. În 2025, sper să progresăm ca joc. La vară vom avea drept de promovare. Îmi propun să formăm o echipă competitivă și un lot care să ne permită atacarea promovării. Să fim sănătoși și să fim mai buni unii cu ceilalți.
